11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSighişoara, felicitată de MAE pentru organizarea unor activităţi

Sighişoara, felicitată de MAE pentru organizarea unor activităţi

“România şi-a exercitat Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, organizând pe durata mandatului o vizită pe teritoriul său pentru reprezentanţii permanenţi în cadrul Comitetului Politic şi de Securitate (COPS) de la Bruxelles, la care au participat şi consilierii acestora. La acest eveniment au fost invitaţi şi reprezentanţii Serviciului European de Acţiune Externă, Comisiei Europene, Secretariatului General al Consiliului şi Serviciului Juridic al Consiliului. Municipiul Sighişoara a avut privilegiul de a fi ales printre punctele de promovare a valorilor naţionale a statului membru al UE care şi-a exercitat Presedinţia semestrială a Consiliului UE, România. Pe parcursul vizitei şi la finalul acesteia, România s-a bucurat de o evaluare pozitivă primită din partea participanţilor. Vizita Cetăţii Medievale Sighişoara a contribuit la o mai bună cunoaştere a istoriei, culturii şi geografiei ţării noastre şi la consolidarea profilului şi imaginii României în cadrul UE (…) Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Meleşcanu a adresat primarului municipiului Sighişoara, prof. Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, mulţumiri pentru sprijinul acordat cu profesionalism, seriozitate şi dinamism pe durata vizitei”, a anunţat, joi, Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, în contextul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Institutul Naţional al Patrimoniului, cu sprijinul Municipiului Sighişoara, a organizat, în luna aprilie, conferinţa ‘Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale”.

În cadrul conferinţei de la Sighişoara au fost formulate o serie de recomandări şi orientări suplimentare privind calitatea în practica patrimoniului cultural, care să contribuie la dirijarea următoarelor mecanisme de finanţare ale Uniunii Europene, în contextul unei abordări europene comune a patrimoniului cultural, dar şi al particularităţilor locale.

Cele mai citite

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă