Rețeaua care conectează agențiile casei de pariuri Superbet la sistemul central cade tot mai des, iar site-ul destinat generării biletelor dă erori, în contextul în care compania investește sume importante în promovare.
Casa de pariruri Superbet este principalul sponsor al primului eșalon fotbalistic al României, începând cu actualul sezon competițional, investește sume importante pentru a-și promova imaginea, dar are probleme mari la serviciile pe care le oferă.
După cum ne-au arătat mai mulți cititori ai cotidianului național “România liberă”, în weekend-ul recent încheiat, rețeaua prin care sunt plasate biletele la pariuri sportive în cadrul agențiilor Superbet a căzut în repetate rânduri.
Prin urmare, timp de mai multe ore, clienții casei de pariuri nu și-au putut plasa pariurile.
Imagine nouă; probleme vechi
Cel puțin în Capitală, sâmbăta trecută, problema la rețea a afectat toate agențiile.
“Am încercat să-mi plasez biletele la o agenție din cartierul Militari, la una din Drumul Taberei și la una din Centrul Vechi. Nu am reușit nicăieri. Peste tot mi s-a spus că nu merge rețeaua”, ne-a declarat Ionuț Andrei, un client al casei de pariuri menționate.
Reporterii noștri au mers de asemenea în case de pariuri ale Superbet din Capitală, weekend-ul trecut și au constatat aceleași probleme.
Și în ultimii doi ani au existat probleme la rețeaua Superbet.
Surse din cadrul casei de pariuri ne-au explicat că sistemul a fost schimbat de mai multe ori în ultimii ani, dar erorile nu au fost eliminate, ba chiar s-au înmulțit.
Erori la generarea codurilor biletelor
Au fost și momente în care sistemul agențiilor Superbet nu a căzut, dar funcționa foarte lent.
Probleme au fost și sunt și la site-ul Superbet, mai ales după ce acesta a fost schimbat.
La anumite evenimente, nu se deschid mereu toate opțiunile de pariere.
De asemenea, săptămâna trecută, pe parcursul mai multor zile, site-ul Superbet dădea eroare în momentul în care cineva încerca să genereze codul biletului pe care dorea să-l plaseze într-o agenție.
Am înceract să obținem un punct de vedere de la Superbet legat de cele enunțate mai sus.
De la serviciul de suport al casei de pariuri am primit însă doar un mesaj generat automat: “Îți mulțumim pentru că ne-ai contactat. Iată numărul înregistrării solicitării tale: 7102560. Ca urmare a contextului actual și a volumului mare de solicitări, timpul de răspuns este mai mare în această perioadă. Ne cerem scuze pentru această întârziere și îți mulțumim anticipat pentru înțelegere. Între timp, poți verifica și pagina noastră de asistență unde găsești răspunsurile la cele mai frecvente întrebări”.
Foste glorii ale fotbalului românesc, precum Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Daniel Pancu și Gică Craioveanu au fost sau sunt plătite de Superbet pentru a-i promova imaginea.
Și alți sportivi de marcă ai României, cum ar fi Mihai Leu, Ana – Maria Brânză – Popescu și Cătălin Moroșanu, au devenit imaginea Superbet.
Casa de pariuri a investit sume impresionante și pentru publicitate televizată.
Probabil cea mai importantă investiție a Superbet pentru promovarea imaginii sale este schimbarea denumirii primului eșalon fotbalistic al României, care se intitulează, începând cu sezonul competițional actual, Superliga.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!