3.2 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăCoronavirusStatele Unite includ România pe lista țărilor cu risc înalt Covid

Statele Unite includ România pe lista țărilor cu risc înalt Covid

Statele Unite au inclus România pe lista țărilor cu risc înalt Covid, avertismentul fiind adresat turiștilor care ar dori să călătorească în România.

România apare pe o listă de destinații întocmită de US Centers for Disease Control and Prevention (CDC). De la data de 1 august 2022, pe lista țărilor considerate de „nivel 3” a fost inclusă și România. De la aceeași dată, la nivelul 3 este trecută și Republica Moldova. Sunt menținute la același nivel țări precum Bulgaria, Grecia, Turcia, Spania, Portugalia, Italia, Franța și Germania.

Circa 125 de destinații turistice figurează, de la data de 1 august, pe lista întocmită de americani. CDC monitorizează în total circa 235 de țări de pe toate continentele. Nivelul 3 indică în acest moment cel mai înalt risc de infectare cu Covid, pentru călătorii care intră în țările respective. Nivelul 3 se atribuie teritoriilor care au avut în ultimele 28 de zile peste o sută de cazuri la o sută de mii de locuitori. SUA recomandă turiștilor care vor pleca în țările de nivel 3 să-și facă atât doza inițială de vaccin anti – Covid cât și toate dozele ulterioare disponibile.

Mai grav decât nivelul 3 este doar nivelul 4, la care acum nu e plasată nicio țară. Mai puțin grave decât nivelul 3 sunt nivelele 2 și 1. Una dintre țările plasate la nivelul 2 este Rusia.

Există pe lista întocmită de americani și 65 de destinații „necunoscute”. Despre acestea se precizează că nu există date privind cât de mare e riscul de infectare cu Covid. Una dintre țările cu risc imposibil de evaluat este Ungaria.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă