1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInternaționalGrecia câștigă lupta pentru protejarea termenului „feta” cu Danemarca

Grecia câștigă lupta pentru protejarea termenului „feta” cu Danemarca

Grecia a obţinut joi o victorie importantă în lupta sa pentru protejarea termenului „feta”, după ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a criticat Danemarca pentru că nu a blocat companiile locale să utilizeze acest termen pentru brânzeturile vândute în afara Uniunii Europene, transmite Reuters.

Grecia susţine că brânza „feta” face parte din moştenirea sa culturală pentru că este produsă de peste 6.000 de ani din lapte de oaie şi capră.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a declarat joi de acord cu acest punct de vedere, potrivit agerpres.ro.

„Prin eşecul de a opri utilizarea denumirii ‘Feta’ pentru brânza destinată a fi exportată în ţările terţe, Danemarca a eşuat în îndeplinirea obligaţiilor care îi revin conform legislaţiei UE”, au decis judecătorii de la CJUE.

Grecia își va proteja termenul de „feta” după ce Danemarca nu a oprit companiile locale să producă şi să exporte în afara UE o brânză de culoare albă cu acest nume

Comisia Europeană, susţinută de Cipru, a dat în judecată Danemarca în 2019 pentru că nu a reuşit să împiedice companiile locale să producă şi să exporte în afara UE o brânză de culoare albă denumită „feta”. În replică, Danemarca a susţinut că interzicerea exporturilor ar fi putut fi considerată ca un obstacol în calea schimburilor comerciale.

‘Feta’ a fost desemnată produs tradiţional grecesc de către Executivul comunitar încă din 2002, ceea ce îi conferă protecţie legală în cele 27 de state membre UE.

Acest subiect este mai mult decât o problemă de mândrie naţională pentru Grecia, care produce anual aproximativ 120.000 de tone de feta.

În luna martie 2021, Ciprul a reuşit să înscrie brânza „halloumi” în registrul produselor care beneficiază de Denumire de Origine Protejată (DOP).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă