22.8 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiAnunțul ministerul sănătății despre transplantul ficat

Anunțul ministerul sănătății despre transplantul ficat

Fetița de 5 ani diagnosticată cu boala Wilson și insuficiență hepatită a fost operată sâmbătă seară, la Institutul Fundeni din București, a transmis Ministerul Sănătății.

Micuța a primit ficatul de la un adolescent de 17 ani. Întreaga operație a durat aproape 5 ore, iar starea sa este acum stabilă. Ea rămâne deocamdată, internată în secția de Terapie Intensivă, sub supravegherea medicilor.

Intervenția chirurgicală a început ieri după-amiază și a fost posibilă cu participarea a două echipe de medici de la Institutul Fundeni și Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, care au luptat contracronometru pentru a salva viața fetiței, timp în care părinții au așteptat pe holul spitalului cu sufletul la gură.

Din cauza afecțiunii genetice, fetița ajunsese într-o stare de insuficiență hepatică acută, care necesita transplant de urgență. Salvarea ei a venit de la adolescentul aflat în moarte cerebrală. Părinții lui au acceptat să-i doneze organele. Ficatul a fost împărțit în două, lobul stâng a fost primit de fetiță, iar lobul drept a ajuns la un adult.

„În seara zilei de 30 aprilie a fost realizat cu succes transplantul hepatic pediatric la fetița de 5 ani cu Boala Wilson și insuficiență hepatică. Transplantul hepatic pediatric a fost realizat în cadrul Școlii de Chirurgie  din cadrul Institutului Clinic Fundeni aflată sub îndrumarea domnului Prof.Dr.Irinel Popescu.

După transplant starea fetiței este stabilă, ea rămânând sub supraveghere în secția de terapie intensivă 3 de la Institutul Clinic Fundeni. Echipa chirurgicală și de îngrijire a fost compusă din specialiști de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu. Ministerul Sănătății mulțumește pentru colaborare și pentru reușita profesională celor două echipe medicale:

De la Institutul Clinic Fundeni:

  • Prof.dr. Vladislav Brașoveanu – șeful echipei chirurgicale
  • Dr.Dragos Zamfirescu
  • Dr.Ion Barbu
  • Dr. Alexandru Ristea
  • Dr. Florin Ichim
  • Dr. Razvan Lazea
  • Dr. Ovidiu Magdoiu
  • Dr. Stefan Andronic
  • Prof.dr.Dana Tomescu – șeful echipei ATI
  • Conf.dr.Mihai Popescu
  • Dr.Alexandra Marcu
  • Dr.Mihai Simionescu

De la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu

Conf. Dr.Laura Balanescu

  • Dr. Dana Malureanu
  • Dr. Moga Andreea
  • Dr. Florin Rusu (ATI)
  • Dr. Alexandru Baetu (ATI)

Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu se află în proces avansat de acreditare pentru realizarea unui Compartiment de transplant hepatic pediatric. Aceasta presupune îndeplinirea criteriilor referitoare la activitatea de transplant în domeniile resurselor umane, bazei materiale și cele operaționale. Colaborarea cu specialiștii de la Institutul Clinic Fundeni este esențială pentru încheierea cu succes a acestui proces. Conf. dr. Laura Balanescu a fost desemnată coordonator al noului Centru de transplant hepatic pediatric.

Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru acreditarea și funcționarea cât mai rapidă a acestui Centru, încât în cursul verii să poată realiza primele transplanturi hepatice la copiii din România”, a transmis Ministerul Sănătății. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Ucraina lovește din nou depozitele Wildberries, „Amazonul Rusiei”. Un mort și 14 răniți

Dronele ucrainene au lovit din nou depozitele Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, supranumit „Amazonul Rusiei”. Atacul a provocat moartea unei persoane...

Doliu în fotbalul românesc și ghanez! George Blay s-a stins la doar 45 de ani

Fostul fundaș al lui Dinamo și al Unirii Urziceni, George Blay, a murit la vârsta de 45 de ani.George Blay, fostul fundaș dreapta al...

Rodri se operează la spate! Câștigătorul „Balonului de Aur” al Mondialului va lipsi pe perioadă nedeterminată

Mijlocașul spaniol al lui Manchester City, desemnat cel mai bun jucător al CM 2026, va suferi o intervenție chirurgicală la câteva ore după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă