15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăAlianța USR-Plus l-a ales pe Dan Barna candidat la Președinție. Cioloș ar...

Alianța USR-Plus l-a ales pe Dan Barna candidat la Președinție. Cioloș ar deveni premier

Anunţul în acest sens a fost făcut, duminică, de Dan Barna și de Dacian Cioloș. Potrivit acestora, candidatul USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale din România va fi liderul USR, Dan Barna.

La rândul lui, liderul PLUS, Dacian Cioloș, este desemnat de gruparea USR-Plus pentru a obține funcția de premier.

„Obiectivul nostru este ca eu, în calitate de candidat al alianţei USR-PLUS, să ajung în turul al doilea. Este o probabilitate evidentă că preşedintele Iohannis va fi celălalt candidat din turul al doilea, reprezentantul PNL. Pentru România va fi un semn de mare normalitate şi însănătoşire să aibă opţiunea în turul doi între candidatul PNL şi candidatul USR-PLUS”, a susținut liderul USR, Dan Barna, în cadrul unei conferinţe de presă.

În cursa internă din USR-PLUS pentru desemnarea candidatului pentru Palatul Cotroceni au mai fost înscrişi Mihai Goţiu, Dragoş Dinulescu şi Dumitru Stanca.

“Ceea ce se întâmplă şi se va întâmpla în lunile următoare va dovedi românilor că mobilizarea pe care au arătat-o la europarlamentare şi la alegerile din ultimii trei ani de zile produce schimbări şi în politica din România. Există şanse mari ca pentru prima dată în ultimii 15-20 ani să avem în turul doi al alegerilor prezidenţiale candidaţi care provin din forţe democratice”, a declarat, duminică, la rândul său, fostul premier Dacian Cioloș.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

26 de avioane de război și 5 nave chineze, detectate în jurul Taiwanului

Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă