22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaStoltenberg anunță noi grupuri de luptă ale NATO în estul Europei

Stoltenberg anunță noi grupuri de luptă ale NATO în estul Europei

Stoltenberg a declarat că NATO a aprobat joi trimiterea unor grupuri de luptă în estul Europei, inclusiv în România.

Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, la summitul organizat joi, trimiterea unor grupuri de luptă în ţări central şi est-europene, inclusiv în România, pentru consolidarea apărării şi pentru descurajarea militară, în contextul invaziei ruse în Ucraina, anunţă secretarul general, Jens Stoltenberg.

“Tocmai am încheiat un summit extraordinar al liderilor NATO pentru a aborda cea mai mare ameninţare la adresa securităţii dintr-o generaţie: războiul preşedintelui Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Cetăţenii Ucrainei rezistă prin curaj şi determinare, luptând pentru libertatea lor şi pentru viitorul lor. Le suntem alături. Preşedintele Volodimir Zelenski ne-a transmis un mesaj emoţionant, mulţumindu-le aliaţilor din NATO pentru sprijinul semnificativ pe care îl oferă şi evidenţiind importanţa de a primi asistenţă suplimentară”, a afirmat Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă organizată joi după-amiază, la finalul summitului NATO de la Bruxelles, potrivit romania24.ro.

Stoltenberg spune că NATO își va întări prezența în estul Europei, dar va da asistență în continuare Ucrainei

“Astăzi, liderii NATO au stabilit că trebuie să furnizăm asistenţă suplimentară Ucrainei şi vom face acest lucru. Vom continua să impunem costuri fără precedent Rusiei. De asemenea, vom consolida mijloacele pentru descurajare militară şi apărare la nivelul statelor membre NATO. Liderii au aprobat cele patru noi grupuri de luptă, în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Acestea li se adaugă celor patru grupuri de luptă existente în ţările baltice şi în Polonia. Deci, acum vom avea opt grupuri de luptă NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră”, a precizat Jens Stoltenberg, notând că în Europa sunt 100.000 de militari americani care susţin eforturile NATO.

Liderii NATO au convenit joi să prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general cu încă un an, în timp ce alianța militară occidentală continuă să răspundă la invazia Rusiei în Ucraina, anunță BBC, conform Ziarul Financiar.

Confirmând decizia într-un mesaj pe Twitter, Stoltenberg a declarat că Occidentul se confruntă cu “cea mai mare criză de securitate din ultima generație”, adăugând: “Rămânem uniți pentru a ne menține alianța puternică și oamenii noștri în siguranță”.

Stoltenberg a ocupat această funcție din octombrie 2014.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...
Ultima oră
Pe aceeași temă