26.2 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăȘtirile zileiFrauda cu fonduri UE, o problemă subestimată în mai multe ţări europene

Frauda cu fonduri UE, o problemă subestimată în mai multe ţări europene

„Lupta împotriva fraudei nu pare încă să fie considerată o prioritate a autorităţilor de resort”, a menţionat, potrivit documentului citat, senatorul francez Patrice Joly (PS), care îşi prezintă joi concluziile Comisiei pentru finanţe.

„Dacă scandalurile de deturnare de fonduri din politica de coeziune sunt aduse la lumină în mod constant, în special în Europa de Est, dar şi în Franţa, statisticile privind frauda continuă să o prezinte ca o problemă bugetară marginală pentru Uniunea Europeană”, a apreciat senatorul francez.

Potrivit documentului, aceste statistici „sunt, de fapt, înşelătoare” deoarece „se bazează pe semnalări făcute de statele membre către Comisia Europeană”.

„Ele reprezintă mai mult un barometru al luptei împotriva fraudei duse de către statele membre decât o informare completă privind amploarea acestui fenomen”, a spus el.

Joly, care a realizat aproximativ 15 audieri, a constatat „o mare discrepanţă între statele membre în ceea ce priveşte capacitatea şi intenţia de a detecta frauda”, menţionând în acest sens chiar Franţa, care a raportat doar cinci cazuri la Bruxelles, din 2007.

Senatorul regretă, de asemenea, „lipsa de leadership” a serviciilor Comisiei Europene ” în lupta împotriva fraudei şi faptul că Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) nu a reuşit să se impună ca un conducător al acestei strategii”.

Acesta consideră însă că începerea activităţii Parchetului European ar trebui să permită o anumită îmbunătăţire a situaţiei.

În acest context, senatorul francez a făcut propuneri pentru a ”îmbunătăţi informaţiile disponibile privind frauda cu fonduri europene, pentru a întări mijloacele de prevenire şi detectare a fraudei şi pentru a simplifica controalele, reducând povara administrativă care apasă asupra beneficiarului”.

Cele mai citite

Percheziții DNA în mai multe județe, într-un dosar de evaziune fiscală de 50 de milioane de lei

Investigația privește presupuse fapte comise, începând cu anul 2023, de mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestoraProcurorii DNA din cadrul Serviciului Teritorial Timișoara...

Horoscop 17 iunie 2026. Zodiile care închid capitole importante și fac pasul spre un nou început

Horoscop 17 iunie 2026. Ziua aduce energii legate de vindecare, clarificări și decizii importante pentru multe semne zodiacale. Unii nativi vor descoperi oportunități neașteptate,...

Motivul uluitor pentru care India a blocat Telegram

India a blocat marți accesul la aplicația de mesagerie Telegram înaintea reluării unui examen național de admitere la facultățile de medicină, pe fondul scandalului...
Ultima oră
Pe aceeași temă