19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăDăncilă: Românii trebuie să continue să creadă în MAI

Dăncilă: Românii trebuie să continue să creadă în MAI

Corpul de control al premierului a început de marţi acţiunea de control pentru verificarea modului în care au acţionat structurile Ministerului Afacerilor Interne în cazul de la Caracal, a anunţat prim-ministrul Viorica Dăncilă, care a transmis că românii trebuie să continue să creadă în MAI.

“În ultimele zile am luat o serie de decizii, în urma tragediei de la Caracal. Lucrăm pe mai multe planuri, atât pentru a afla adevărul, cât şi pentru a preîntâmpina în viitor situaţii similare. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a avut deja în această dimineaţă discuţii cu structurile din subordine. Corpul de control al primului-ministru a început deja de ieri acţiunea de control pentru verificarea modului în care au acţionat structurile Ministerului Afacerilor Interne, dar şi relaţionarea cu celelalte instituţii cu atribuţii în situaţii de urgenţă. Românii trebuie să continue să creadă în Ministerul Afacerilor Interne. Este datoria acestei structuri să asigure siguranţa oamenilor. Avem în Ministerul Afacerilor Interne mulţi profesionişti, oameni care îşi fac datoria şi care se bucură de respect şi apreciere. Însă toţi cei pentru care nu primează interesul cetăţeanului trebuie să plece. Grupul de lucru, constituit pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi procedurilor de răspuns la situaţii de urgenţă, lucrează deja şi în cel mai scurt timp va veni cu propuneri de modificare a legislaţiei”, a spus Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Ea a adăugat că toţi cei care nu şi-au făcut datoria “vor fi aspru sancţionaţi”, iar Guvernul va lua toate măsurile necesare pentru înăsprirea pedepselor în cazuri de agresiune, viol, privare de libertate şi crimă.

Cele mai citite

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă