21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPeste o mie de militari britanici vor fi trimiși în estul Europei

Peste o mie de militari britanici vor fi trimiși în estul Europei

Peste o mie de militari britanici vor fi trimiși în estul Europei, în următoarele zile, a decis guvernul de la Londra.

Regatul Unit are deja circa 1150 de soldați în această regiune. Numărul lor va fi suplimentat, în contextul măsurilor de protejare a Flancului Estic al NATO. Practic, este o măsură de răspuns contra unui posibil atac al Rusiei asupra Ucrainei.

Decizia de suplimentare a trupelor a fost anunțată, sâmbătă seară, de premierul Boris Johnson. Se va merge până la dublarea efectivului total al militarilor britanici. Cu certitudine, una dintre țările unde vor fi suplimentați militarii britanici va fi Estonia. În plus, Estonia va primi de la Marea Britanie armament defensiv. Marea Britanie conduce batalionul multinațional al NATO din Estonia.

Separat, Marea Britanie anunțase anterior că va oferi armament și pentru Ucraina.

Militari britanici vin în sprijinul aliaților de pe Flancul Estic al NATO

“Acest set de măsuri ar transmite un mesaj clar Kremlinului. Nu vom tolera activitatea lor destabilizatoare şi vom fi mereu alături de aliaţii noştri din NATO în faţa agresiunii ruse”, a precizat premierul Johnson.

Șeful Executivului de la Londra va efectua și o vizită în estul Europei, în zilele următoare. De asemenea, premierul Boris Johnson va avea o convorbire prin telefon cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Tribunalul Vaslui a decis! Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită. „În...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Plata ajutoarelor de 100 de euro pentru fermierii din vegetal și zootehnie începe din 15 mai

Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă