15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăProiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, pe masa Guvernului

Proiectul de lege privind căutarea persoanelor dispărute, pe masa Guvernului

Proiectul, care prevede posibilitatea utilizării unor mijloace şi metode de localizare pentru găsirea unei persoane dispărute aflate într-o situaţie de vulnerabilitate, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI, prin acest proiect se vor aduce o serie de modificări esenţiale pentru a îmbunătăţi modul în care sunt căutate persoanele dispărute şi felul în care se intervine pentru localizarea acestora, în special a celor despre care există informaţii că sunt în pericol iminent.

Proiectul prevede posibilitatea utilizării tehnicii de localizare şi atunci când persoana dispărută aflată într-o situaţie de vulnerabilitate (ex: este victima unei infracţiuni de răpire) contactează autorităţile prin mijloace informatice de comunicare.

Exemple de persoane vulnerabile: persoana cu privire la care există date şi informaţii că este victima unor infracţiuni contra vieţii, de lipsire de libertate în mod ilegal, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile sau a unei infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; copiii; persoana care urmează un tratament medical a cărui întrerupere îi pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viaţa; persoana cunoscută cu un comportament suicidal sau cea cu privire la care există date şi informaţii că planifică să se sinucidă.

Pe agenda şedinţei de Guvern se află şi un proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei pentru dezvoltarea turismului balnear.

Printr-un alt proiect de hotărâre, Executivul va decide cu privire la acordarea unor ajutoare de urgenţă. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, se propune acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 973.700 lei pentru sprijinirea unui număr total de 280 familii şi persoane singure din 35 de judeţe şi Bucureşti care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii şi fenomene meteorologice severe, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.

Totodată, va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 494/2011 privind înfiinţarea Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.

Un alt proiect de hotărâre vizează declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional “Autostrada Sibiu-Piteşti”- Secţiunea 1 Sibiu – Boiţa.

În cadrul şedinţei de Guvern va fi adoptat şi un memorandum având ca temă aprobarea Planului de acţiuni pentru implementarea Programului Naţional de Reformă 2019 şi a Recomandărilor Specifice de Ţară 2019.

Cele mai citite

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...
Ultima oră
Pe aceeași temă