20 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăInternaționalBelgia va închide toate cele șapte reactoare nucleare până în 2025

Belgia va închide toate cele șapte reactoare nucleare până în 2025

Belgia își va închide toate cele șapte reactoare nucleare până în 2025, dar nu va închide tehnologia nucleară de ultimă generație, potrivit Euronews.

O sursă guvernamentală a declarat că acordul la care a ajuns coaliția include „investiții de aproximativ 100 de milioane de euro în reactoare modulare mici”.

Eliminarea treptată a energiei nucleare a fost consacrată în legislația belgiană din 2003.

Anul 2025 este o țintă pe care actualul guvern s-a angajat să o îndeplinească când și-a preluat mandatul în octombrie 2020.

Un pardit politic a declarat că o parte din capacitatea nucleară actuală a Belgiei ar trebui păstrată, deoarece noile centrale electrice pe gaz sunt prea poluante.

Presa belgiană a raportat că o reuniune ministerială a convenit să investească în „energii regenerabile și neutre din punct de vedere al carbonului”, inclusiv energie nucleară de nouă generație.

Bugetul pentru investiții în tehnologie a fost deja pregătit, potrivit unei surse guvernamentale.

Criticii spun că energia nucleară nu este ecologică și ar trebui eliminată treptat în favoarea altor surse de energie.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Navă comercială turcească, lovită de rachete în Marea Neagră. Cinci membri ai echipajului au murit

Autoritățile ucrainene acuză Rusia că a atacat o navă civilă care transporta cereale, incident soldat cu mai multe victime și dispăruțiO navă comercială operată...
Ultima oră
Pe aceeași temă