Iranul a efectuat, marți, exerciții militare ample, în sudul țării, în care s-au testat rachete de croazieră. Acestea au loc în contextul tensiunilor cu privire la programul nuclear al țării.
Cel puţin cinci rachete de croazieră au fost lansate. De asemenea, au fost testate drone de atac, anunță agenţia semioficială Tasnim, citată de Mediafax.
Comandantul Forţelor Navale din cadrul Gardienilor Revoluţiei, generalul Ali Reza Tangsiri, a declarat că au fost simulate misiuni de contracarare a unor atacuri asupra coastelor Iranului, de la frontiera cu Irakul până la Strâmtoarea Hormuz.
„Este vorba de un mesaj pentru securitate, pace şi prietenie” adresat naţiunilor regionale, a subliniat acesta.
Exerciţiile militare au început de luni. Acestea vin în contextul impasului negocierilor cu Occidentul cu privire la relansarea Acordului nuclear din 2015.
Israelul a precizat că, pentru a împiedica Teheranul să construiască arme atomice, ar putea fi atacare instalațiile nucleare ale țării.
Oficialii iranieni sunt de părere că niciun atac israelian nu s-ar putea concretiza fără sprijinul Statelor Unite ale Americii. „Orice atac israelian va trebui să fie aprobat şi susţinut de Statele Unite”, a declarat Gholamali Rashid, şeful Comandamentului central al armatei iraniene, conform antena3.ro.
„Dacă astfel de amenințări sunt implementate, forțele armate ale Republicii Islamice vor lansa atacuri zdrobitoare împotriva tuturor centrelor, bazelor, căilor și spațiilor utilizate, pe baza planurilor sale operaționale instruite”,a avertizat acesta.
Iranul a testat rachete de croazieră în sudul țării, după runda de discuții nucleare între Viena și Iran
Cea de-a șaptea rundă de discuții nucleare de la Viena între Iran și puterile mondiale care fac parte din acordul abandonat de SUA în 2018 s-a încheiat vineri cu progrese modeste. Discuțiile sunt de așteptat să se reia în zilele următoare, înainte de sfârșitul anului în curs.
Iranul și puterile occidentale au fost până acum în dezacord în discuțiile privind sancțiunile care trebuie ridicate și ce măsuri trebuie să ia Iranul pentru a reduce programul său nuclear.
Israelul a cerut comunității internaționale să nu relaxeze sancțiunile asupra Iranului: ”un Iran dotat cu arme nucleare va atrage întregul Orient Mijlociu într-o cursă a înarmării atomice. Ne vom găsi într-un nou Război Rece, dar, de data aceasta, bomba va fi în mâinile unor fanatici religioşi implicaţi în activităţi teroriste. Comunitatea internaţională trebuie să prevină acest lucru prin sancţiuni mai dure, printr-o monitorizare mai atentă şi prin purtarea tuturor negocierilor de pe o poziţie de forţă”, a declarat recent ministrul israelian de Externe, Yair Lapid.
Citiți România Liberă și pe Google News!