24.1 C
București
duminică, 12 iulie 2026
AcasăSocialJandarmeria Română își asumă parada ratată de la Cluj

Jandarmeria Română își asumă parada ratată de la Cluj

Jandarmeria Română a transmis prima reacție după GAFA de la parada militară de 1 Decembrie organizată la Cluj-Napoca.

Mai multe imagini postate pe rețelele sociale au arătat că, miercuri, la parada de 1 Decembrie din centrul orașului Cluj-Napoca, plutonul de defilare al Jandarmeriei a fost nesincronizat.

Jandarmeria Română a transmis, miercuri, că își cere public scuze pentru modul în care s-a prezentat plutonul de defilare la ceremonia organizată în municipiului Cluj-Napoca.

„Ziua Națională este un moment important pe care-l tratăm cu seriozitate și solemnitatea cuvenită, iar astfel de momente, care denotă lipsa de pregătire, sunt de neacceptat”, a mai anunțat Jandarmeria, conform realitatea.net.

Jandarmeria Română va cerceta modul în care parada de la Cluj a fost pregătită

De asemenea, Jandarmeria Română a anunțat că va face verificări asupra modului de selecție și de antrenament al militarilor care au făcut parte din acest pluton de defilare.

Miercuri, la Cluj-Napoca, a fost organizată o ceremonie restrânsă de 1 Decembrie 2021, începând cu ora 12.00. Programul manifestărilor de Ziua Națională a început cu o ceremonie militară de depunere de coroane de flori, organizată la Monumentul Voievodului Mihai Viteazul, urmată de defilarea detașamentului de onoare și a tehnicii de luptă și survolul aeronavelor Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. Detașamentul de onoare a fost constituit din militari aparținând Regimentului 317 Cercetare ”Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Batalionului 55 Comunicații și Informatică „Napoca”, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj și muzicile militare reunite ale Comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Brigăzii 81 Mecanizată ”Grigore Bălan”.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mesaj tranșant către Nicușor Dan înaintea consultărilor: Liderul PNL Iași respinge orice apropiere de PSD

Alexandru Muraru spune că PNL nu trebuie să devină „colacul de salvare” al unui partid pe care îl consideră responsabil pentru ani de instabilitate...

Importatorii de motociclete cer bani în plus pentru Rabla 2026: Fondurile se vor termina în câteva minute

Înscrierile pentru persoanele fizice încep pe 20 iulie, la ora 10:00, iar reprezentanții industriei estimează că fondurile dedicate motocicletelor vor fi consumate aproape instantaneuAsociația...

Furtuni și vijelii în București: Cod galben până în noaptea de sâmbătă spre duminică

Meteorologii avertizează că există riscul producerii de căderi de grindină, cu diametrul de aproximativ 1-3 centimetri, izolat, fiind posibilă și grindină de dimensiuni mediiMeteorologii...
Ultima oră
Pe aceeași temă