11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăCoronavirusBilanț Covid, 18 noiembrie. Tot mai puține infectări

Bilanț Covid, 18 noiembrie. Tot mai puține infectări

Bilanț Covidm 18 noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.076 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 50 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Bilanț Covid, 18 noiembrie. Mai puține decese

Dintre cele 332 de decese, 11 au fost înregistrate la categoria de vârstă   40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 87 la categoria de vârstă 60-69 ani, 119 la categoria de vârstă 70-79 ani și 82 la categoria de vârstă peste 80 ani.

294 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 20 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Bilanț Covid, 18 noiembrie. Pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.599. Dintre acestea, 1.632 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 178 sunt minori, 164 fiind internați în secții și 14 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.587.297 teste RT-PCR și 5.015.191 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.968 de teste RT-PCR (8.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.950 la cerere) și 30.768 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.284 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 301 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...
Ultima oră
Pe aceeași temă