16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAustria a introdus carantină pentru nevaccinați. Amenzile sunt uriașe

Austria a introdus carantină pentru nevaccinați. Amenzile sunt uriașe

Austria a introdus carantină pentru nevaccinați, iar persoanele din această categorie, care nu respectă legea, vor plăti o amendă de până la 1459 de euro. Măsura a fost impusă în contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu Covid nu numai în această țară, ci în întreaga Europa. Ne pregătim de valul 5, iar autoritățile străine nu se joacă!

Începând de luni, în Austria, a intrat în vigoare carantina pentru persoanele nevaccinate. Prin urmare, cine nu este imunizat anti Covid, nu are voie să iasă din casă decât pentru cumpărături de strictă necesitate, pentru a se duce la serviciu sau pentru a merge la medic. Acestor persoane li se va permite să iasă afară și pentru a lua aer curat. 

Pentru depistarea celor care nu respectă legea vor fi efectuate controale prin sondaj, aleatorii, iar cei care încalcă prevederile vor plăți amenzi de până la 1.450 de euro (1.660 de dolari).

Austria introduce carantină pentru nevaccinați. Măsuri suplimentare la Viena

Măsurile de izolare vor fi în vigoare pentru o perioadă inițială de 10 zile, scrie Agerpres.. Autoritățile speră că acest lockdown va încuraja vaccinarea. 

Mai mult, pe lângă introducerea carantinei, Viena a anunțat că va solicita un test PCR persoanelor vaccinate sau recuperate după boală care merg noaptea la restaurante sau participă la evenimente la care iau parte mai mult de 25 de persoane.

Guvernul austriac ia în considerare și o stare generală de carantină de noapte.

Bilanțurile Covid-19 au fost în creștere în Austria. Autoritățile au înregistrat duminică peste 11.552 de cazuri, iar incidența pe șapte zile la 100.000 de persoane a urcat la aproape 850.

 În prezent, în Austria, aproximativ 65 % din populație este vaccinată, scrie Agerpres.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Clotilde Armand cere verificări la departamentul de Urbanism al primăriei sector 1 cu privire la cele două incendii izbucnite luni

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat, luni seara, că a cerut verificări la departamentul de Urbanism al primăriei cu privire la cele două...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...

Călătoria Spirituală către Înnoire și Lumină

Odată cu venirea primăverii, credincioșii ortodocși din întreaga lume își îndreaptă gândurile și inimile către unul dintre cele mai semnificative momente spirituale ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă