11 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăOp & EdIOHANNIS a cerut C(i)OLACUL de salvare

IOHANNIS a cerut C(i)OLACUL de salvare

După ce și-a pus generalul să semneze armistițiul înainte de luptă, din înfriguratul Glasgow, Klaus Iohannis a pus mâna pe telefon și a cerut taberelor liberale să “flexibilizeze” mandatul viitorului nominalizat pentru funcția de premier.

A tras un shooting de catwalk cu Joe Biden. L-a lăsat cu blitz-urile în ochi pe președintele american, pentru că mai avea de dat un telefon. A sporovăit despre cum salvează pădurile cu Prințul Charles. Iar a dat o fugă în camera de transmisii speciale. A muștruluit grupul de la Zalău, subgrupul de la Cluj. A revenit pentru schimburile de rânjete cordiale cu Boris Johnson, la scurt timp după ce actualul premier britanic și-a șters pantoful de cracul pantalonului, în văzul planetei.

citește și: Asia sfidează lupta împotriva încălzirii globale / „Avem nevoie de o prăjitură de cărbune și o glazură de soare.” România, la ordinul Bruxelles-ului, închide minele de cărbuni

Nu ne vom referi azi la usturătorul eșec al reuniunii din Scoția, cu încălzirea ei globală cu tot, unde, din cauza frigului, însuși președintele Iohannis și-a pus fulgarinul peste costumul de firmă, ci la cum aisbergul PNL s-a făcut țăndări, fără a fi lovit de noul Titanic.

Marcel Ciolacu, replică de mare jucător politic

Florin Cîțu, după ce a fost bine smotocit de colegii liberali, că el e cauza tuturor relelor, și-a călcat trufia pe bombeu și l-a sunat pe Marcel Ciolacu pentru a-i solicita o întâlnire. Liderul PSD i-a tăiat-o magistral: „Am agenda încărcată. Te sun când găsesc un timp liber.”

Scena politică a fost ieri ca-n “Titanic vals.” Cineaștii își mai amintesc probabil de Spirache, ajuns bogat după moartea fratelui. Ghesul soției sale pentru a fi pus pe lista electorală rămâne legendar. Modul cum își mituia alegătorii a reverberat ieri în mintea jurnaliștilor cu memorie grea. Au existat tratative istorice dintre marii rivali, după armistițiul de nevoie. Urmele cutremurului de ieri din PNL vor rămâne mult timp în zidurile din Modrogan, alături de ecourile partidelor de poker ale Lupeascăi, duduia Regelui. Cam ca-n “Titanic vals” a arătat ieri scena flexibilizării mandatului, dictată prin telefonul de la Glasgow.  Totuși, să nu râdem de ciobul de oală spartă. Klaus Iohannis a cerut taberelor liberale să “flexibilizeze” mandatul viitorului nominalizat pentru funcția de premier.

Flexibilitatea, proteza (ne)suspendării

Flexibilizarea nu e sinonimă cu principialitatea, cum acordul rămâne antonim cu dezacordul, chiar dacă Regina Elisabeta a II-a e surprinsă în trafic de polițiștii britanici.  “Negociem orice, dar nu principiile,” vorbele Seniorului nu au prins loc în mesajele criptate ale Faraonului.

PNL s-a spart în bucăți. La ora actuală există cel puțin patru tabere. Asta la doar o lună de la cel mai măsluit Congres din istorie. Fierbințeala politică din lumea dâmbovițeană, în dezacord cu încălzirea globală, a topit unitatea de monolit a echipei câștigătoare.

Florin Cîțu e tot mai izolat. I-au mai rămas alături doar Dan Vîlceanu și Iulian Dumitrescu. Grupul de la Zalău, din jurul laureatului Lucian Bode, cu misiunea de a face o coaliție largă, obedient grupului de la Cluj, învârtit de Ucu (Ioan Rus, fost ministru PSD), a ticluit sub deviza “deschid fereastra, o închid, mulțumesc din inimă partid,” o conspirație cu PSD pentru “buna guvernare.”

Klaus Iohannis a cerut taberelor liberale să “flexibilizeze” mandatul ,
Desen de Ștefan Popa Popa’S Klaus Iohannis a cerut taberelor liberale să “flexibilizeze” mandatul viitorului nominalizat pentru funcția de premier

Ieri se putea încheia criza

Dacă ar fi fost cap (și nu vai de picioare n.a.), criza politică s-ar fi putut încheia ieri prin nominalizarea lui Marcel Ciolacu drept candidat de premier. Liberalii narcotizați de fumul puterii au preferat să întindă coarda viitoarei colaborări fructuoase cu PSD, fără a ceda supremația viitorului executiv. Ai favorabilitate de 14 % în sondaje și te mai încăpățânezi să dai primul ministru?

Citește și: Suspendați-l! Ducele de râpă trebuie trimis în marea vacanță

Nu ne mirăm de ce Alina Gorghiu, liderul celui de-al treilea grup, nu mai apare în corul lui Florin Cîțu. Abilă cum o știm, și-a retras ambasadele și a încuiat consulatele din Palatul Victoria.

Florin Cîțu are tot mai mult figura lui Radu Vasile, rămas singur să stingă lampa în guvern, prin iarna lui 1999, certându-se cu mine: cine să ia palmierul și să-l ducă acasă. Adulații de la Copăceni s-au distanțat madrigal de mâna-ntinsă a fostului câștigător Cîțu, care nu mai poate livra nicio poveste de succes. Dacă șobolanul de sub masa de la Vila Lac 1 ar fi fost microfonat, astăzi televiziunile musteau de noile plăcuțe suedeze, trimise-napoi Palatului Cotroceni.

Jocul mărunt din PNL

În noul PNL s-a acumulat fantastica ură împotriva trotilistului președinte, așa cum puroiul se adună după vreo neașteptată fractură. Sursele dau ca certă întoarcerea muiei către președinte. Neașteptata răsturnare de orologii și de crăpat vanități s-a produs în urma transmiterii de la Glasgow a mesajului de flexibilizare, adică a reluării sexului în grup cu foștii muiști de la PSD (Cititorilor noștri mai pudici le reamintim că, însuși, marele filosof, Gabriel Liiceanu, a instituționalizat muia drept una istorică).

Aisbergul PNL s-a crăpat în patru bucăți, dacă mai punem la socoteală și retragerea strategică a celor 15 parlamentari din jurul lui Orban.

citește și: Faraoane!

De ziua Luminației, AUR a venit cu suspendarea. Bufnițele sepepiste povestesc despre noaptea de coșmar a președintelui.  

Ieri s-au purtat doar discuțiile telefonice între viitorii participanți la gangbang-ul istoric, uitat sub semnul USL-ului fratricid. Păi ce să înțeleagă românul? Iar se face sex fără lumânare?

Cu mâna-ntinsă, Klaus Iohannis a solicitat c(i)olacul de salvare. Doar Marcel Ciolacu îl mai poate ajuta pe proaspătul devenit fostul președinte. Ce ironie a sorții, să mori sau să supraviețuiești, în funcție de voința dușmanului de moarte?

VOCILE LUMII

Gabriel Liiceanu

Filosof

Klaus Iohannis a cerut taberelor liberale să “flexibilizeze” mandatul ,
Gabriel Liiceanu – Estul naivilor…

 „ Expresivitatea unui cuvânt de origine țigănească (MUIE) pe care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin istoric.Acest cuvânt exprimă neîndoielnic cea mai concisă înjurătură din specia celor mai concise exprimări care sunt înjurăturile. Cioran pune de altfel înjurătura pe primul loc, înainte de telegramă și epitaf, ca modele de stil, dat fiind că toate au atins lapidaritatea supremă,” acestea sunt gândurile puse în pagină de “contributorul’ Gabriel Liiceanu, sub titlul: “Înjurătura care ne unește”.

.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Alec Baldwin, criticat pentru că refuză să își ceară scuze familiei Hutchins

Familia lui Halyna Hutchins, directoarea de imagine ucisă pe platourile de filmare ale peliculei "Rust", l-a criticat pe Alec Baldwin pentru că refuză să...

Nicolae Ciucă: Dacă Rusia ar avea trupe pe teritoriul Republicii Moldova, atunci ar fi vorba de România, nu doar de Republica Moldova

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, ce ar face, în calitate de președinte...

Republica Moldova se va dota cu sisteme pentru detectarea şi distrugerea dronelor

Republica Moldova intenţionează să achiziţioneze două sisteme pentru detectarea şi distrugerea dronelor, în contextul în care mai multe drone ruseşti au pătruns în spaţiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă