13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăPoliticăFostul purtător de cuvânt al Guvernului a demisionat din grupul parlamentar PNL

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului a demisionat din grupul parlamentar PNL

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului a demisionat din grupul parlamentar PNL, dorind să activeze ca deputat neafiliat.

Decizia îi aparține deputatului Ionel Dancă. El și-a anunțat această intenție la Parlament, joi, 28 octombrie 2021.

Ionel Dancă a precizat că iese din grupul parlamentar PNL “ca gest de protest faţă de noua conducere a PNL”. Practic, Ionel Dancă îl critică pe noul președinte al PNL, Florin Cîțu.

“În această dimineaţă mi-am scris demisia din grupul parlamentar al PNL la Biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi începând cu data de astăzi sunt un parlamentar liber al PNL şi voi activa în calitate de deputat neafiliat”, a anunțat, joi, Ionel Dancă.

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului

Ionel Dancă a fost purtător de cuvânt al Guvernului în perioada în care a fost premier Ludovic Orban. Ieșirea lui Dancă din grupul parlamentar PNL poate fi legată de scandalul dintre Cîțu și Orban.

Practic, în PNL sunt două grupări. Una, cea majoritară, îl susține pe Florin Cîțu. Cealaltă grupare îl susține pe Ludovic Orban, fostul președinte al PNL. Ionel Dancă ar fi de partea lui Ludovic Orban. Imediat după ce Florin Cîțu a fost ales președinte PNL, Ludovic Orban a susținut că alegerile au fost manipulate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesaje haioase de 1 Mai. O selecție de urări de Ziua Muncii

Ziua Muncii sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește în fiecare an în țara noastră. În această zi, mulți sunt liberi, însă sunt și persoane...

Mesaje haioase de 1 Mai. O selecție de urări de Ziua Muncii

Ziua Muncii sau 1 mai muncitoresc se sărbătorește în fiecare an în țara noastră. În această zi, mulți sunt liberi, însă sunt și persoane...

România va avea cel mai mare skate park din estul Europei

Baza sportivă şi de agrement "Dumitru Dobrescu" din Slatina, unde municipalitatea a amenajat un skate park ce corespunde cerinţelor practicanţilor acestui sport şi care,...
Ultima oră
Pe aceeași temă