12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalLukașenko, acuzat că aduce cu avionul migranți ilegali din Orient

Lukașenko, acuzat că aduce cu avionul migranți ilegali din Orient

Franța îl acuză pe Alexander Lukașenko că aduce cu avionul migranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa. Autoritățile franceze susțin că președintele ar fi în spatele unui „trafic” cu fiinţe umane „abil organizat”. Țările europene care împart granița cu Belarus se află sub presiune din cauza migranților care încearcă să pătrundă pe teritoriul lor.

Lukașenko, acuzat că aduce migranți ilegali în UE

„Traficul de fiinţe umane este organizat chiar de familia Lukaşenko în mod direct, cu ţări terţe, în orice caz cu zboruri comerciale şi tururi organizate”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene Clement Beaune.

Beaune a mai adpugat faptul că regimul se organizează abil prin Turcia şi prin Dubai. Ba mai mult, acesta a susținut în fața Comisiei că majoritatea sunt aduși din Irak. Lukașenko a ajuns în vizorul UE ca fiind autorul situației cauzate de migranți. Acesta i-ar fi trimis în Lituania, Letonia și Polonia.

Motivul pentru care președintele Belarusului ar face ține de represalii la sancţiunile economice impuse regimului bielorus de către blocul comunitar. Beaune a subliniat că „Trebuie să fim impecabili, fermi şi umani în acest răspuns”.

„Capcana în care vrea Lukaşenko ca noi să cădem, ceea ce ni s-a întâmplat cu Turcia, este să ni se spună: Voi sunteţi cei care nu vreţi migranţi, voi sunteţi cei care îi trataţi rău, voi sunteţi cei care nu respectaţi principiile de bază pe care le susţineţi”, a mai explicat Beaune.

Varşovia intenţionează să construiască un zid la frontieră şi a instituit starea de urgenţă în zonă din cauza migranților ilegali.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă