18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalFlacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022 a...

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022 a fost aprinsă fără public

Ceremonia s-a ținut potrivit tradiției antice

Flacăra olimpică pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022 a fost aprinsă potrivit tradiției, însă fără spectatori. Flacăra a fost aprinsă în stilul antic al Olympiei, însă pandemia de coronavirus nu a permis și prezența publicului. Singurele persoane care au participat la ceremonie au fost  preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), preşedinta Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, precum şi reprezentanţi ai comitetelor olimpice elen şi chinez şi ziarişti acreditaţi.

Este a doua oară consecutiv în ultimii 30 de ani și a treia oară în istoria Jocurilor Olimpice moderne când ceremonia tradiţională s-a desfăşurat în absenţa spectatorilor. În vara acestui an, Jocurile de la Tokyo au fost întâmpinate în aceeași manieră.

“În aceste timpuri dificile pe care încă le trăim, Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022 vor fi un moment important pentru a reuni lumea în spiritul păcii, prieteniei şi solidarităţii”, a declarat preşedintele CIO, citat de Agerpres.

O altă excepție a fost în anul 1984, când flacăra a fost aprinsă cu porțile închise. Organizatorii eleni au vrut să protesteze față de caracterul comercial al Jocurilor Olimpice de la Los Angeles.

Flacăra Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă va fi dusă într-un timp record la Atena, după care va pleca spre Beijing. Jocurile de Iarnă din acest an vor începe pe 4 februarie și se vor desfășura până pe data de 20 februarie.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă