26.6 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăȘtirile zileiAvarie la un reactor de la centrala nucleară Cernavodă

Avarie la un reactor de la centrala nucleară Cernavodă

O avarie s-a produs joi dimineață la unul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare Cernavodă. Este vorba despre Unitatea 2 care s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, a transmis Nuclearelectrica.

Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță. Toate sistemele unității au funcționat și au răspuns conform proiectului în astfel de situații. 

Potrivit Nuclearelectrica, lucrările de remediere la reactorul de la Cernavodă nu vor avea impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.

Deocamdată, nu se cunosc motivele care au dus la deconectarea reactorului, însă specialiștii CNE Cernavoda au deschis o anchetă și investighează cauza.

A cedat un reactor la Cernavodă. Ce spune Nuclearelectrica

Nuclearelectrica a precizat într-un comunicat de presă că avaria s-a produs ca urmare a declanșării întrerupătoarelor de livrare a energiei. 

Iată comunicatul Nuclearelectrica

SN Nuclearelectrica SA anunța că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declanșării intrerupatoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Național. Specialistii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanșarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unității 2 de la SEN.

Deconectarea automată a reactorului de la Cernavodă s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și raspunzand conform proiectului în astfel de situații.

Deconectarea automată a Unității 2 precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.

SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presa la momentul reconectarii Unitatii 2 la SEN.”

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Băncile franceze analizează finanțarea candidaților la prezidențialele din 2027. Statul ar urma să garanteze împrumuturile

Mai multe bănci din Franța s-au declarat dispuse să acorde credite candidaților la alegerile prezidențiale din 2027, inclusiv liderului formațiunii de extremă dreapta Marine...

Bolojan: Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august, pentru reducerea consumului de energie

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că oprirea temporară a producției va contribui la economisirea a aproximativ 200 MW, în contextul măsurilor voluntare adoptate pentru...

Aproape 62.000 de investitori români au în portofoliu doar titluri de stat. Profilul clienților de pe piața de capital

Aproape unul din cinci clienți raportați de intermediarii de pe piața de capital din România deține exclusiv titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor,...
Ultima oră
Pe aceeași temă