20.2 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăLifestyleCriza politică nu i-a stricat programul lui Iohannis

Criza politică nu i-a stricat programul lui Iohannis

Chiar dacă România se află în plină criză politică şi sanitară, Klaus Iohannis a ascultat marți seara, din sală, muzică simfonică. Șeful statului a fost la concertul în care Orchestra Naţională a Franţei l-a omagiat pe George Enescu. Șeful statului este invitat miercuri la cununia civilă a Simonei Halep.

„Festivalul Internaţional „George Enescu” este o sărbătoare a muzicii şi o bucurie a reîntâlnirii cu cele mai prestigioase orchestre şi dirijori renumiţi. În această seară, dirijorul Cristian Măcelaru şi Orchestra Naţională a Franţei au adus un omagiu vibrant operei lui George Enescu”, a transmis marți seara preşedintele Klaus Iohannis pe contul său de Facebook.

Preşedintele ţării a fost invitat miercuri la cununia civilă pe care jucătoarea de tenis Simona Halep, 29 de ani, şi partenerul său, omul de afaceri Toni Iuruc, 43 de ani, o au programată la Constanţa, oraşul natal al dublei câştigătoare de turnee de Mare Şlam (Ronald Garros şi Wimbledon).

La revenirea în țară de la US Open, Simona Halep a anunțat că se căsătorește miercuri cu Toni Iuruc. „Da, domnul Țiriac m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare. E un eveniment frumos, am emoții”, a adăugat Halep.

Klaus Iohannis este pasionat de tenis, dar mai nou și de golf. Șeful statului mai practică ciclismul, schiul şi drumeţiile montane și are chiar antrenor personal de tenis, este vorba despre finul său, Marius Vecerdea, organizatorul turneului Sibiu Open.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă