17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSportRomânia, învinsă de Spania pe teren propriu

România, învinsă de Spania pe teren propriu

Tricolorii au fost dominaţi categoric în prima repriză, iar Spania putea câştiga la un scor categoric, dar Tătăruşanu a făcut minuni, pentru ca pe final România să treacă de două pe lângă egalare.

Sergio Ramos (29 – penalty) şi Paco Alcacer (47) au marcat golurile ibericilor, în timp ce pentru echipa antrenată de Cosmin Contra a înscris Florin Andone (59), la trei minute de la intrarea sa pe teren. Spania a jucat în zece oameni din min. 79, după eliminarea lui Diego Llorente.

Finalul a fost dramatic, cu România forţând egalarea, însă Puşcaş nu a reuşit să înscrie din nouă situaţii foarte bune. În min. 90+1, Puşcaş a şutat din unghi, dar Kepa a respins. În min. 90+2, Kepa a salvat golul la mingea trimisă cu capul de Puşcaş.

Spania a încheiat cu o posesie net superioară, 68%-32%, şi cu un raport al şuturilor pe poartă de 10-3.

A fost prima înfrângere pe teren propriu a României în faţa Spaniei în şapte meciuri (trei victorii pentru tricolori, trei egaluri).

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fiicei fostului selecţioner spaniol Luis Enrique, decedată la vârsta de doar 9 ani. Jucătorii celor două echipe au purtat banderole negre.

Începutul meciului a fost amânat cu aproximativ un minut din cauza petardelor şi torţelor aruncate în teren de suporterii români.

România a suferit al doilea eşec din această campanie şi va juca următorul meci duminică, la Ploieşti, cui Malta (19:00).

Cele mai citite

Blat PSD-PNL la alegerile locale din Maramureș

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București, însă în țară alianța merge „unsă” și un exemplu elocvent este situația din Maramureș. După arestarea edilului de...

Cotnari, partener oficial de vin al Galei Premiilor Gopo 202

Cotnari, una dintre cele mai prestigioase crame din România, anunță că va fi partener oficial de vin al celei de-a 18-a ediții a Galei...
Ultima oră
Pe aceeași temă