25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSportPascal Ackermann a câștigat Turul ciclist al Sibiului

Pascal Ackermann a câștigat Turul ciclist al Sibiului

Ackermann a fost cronometrat cu timpul de 3 min 18 sec 38/100 pe cei 2,5 km, fiind urmat la trei secunde de coechipierul său estonian Martin Laas şi de italianul Riccardo Stacchiotti (Vini Zabu).

Primul român care a încheiat proba a fost Daniel Crista (echipa naţională a României), pe locul 15, la secunde secunde de câştigător.

Printre ultimii care au luat startul în contratimp s-au numărat Eduard Grosu (naţionala României) şi olandezul Ivar Slik (ABLOC CT), câştigătorul prologului din 2019, fiind lipsiţi de şansă din cauza parcursului ud şi alunecos, astfel că s-au clasat pe locuri modeste, 163, respectiv 159.

Ackermann este primul purtător al tricoului galben de lider al cursei, dar îl are şi pe cel de lider în clasamentul pe puncte. Cel mai bun tânăr ciclist (U23) este germanul Tim Wollenberg (Maloja Pushbikers).

Prima etapă este programată duminică, pe traseul Sibiu – Sebeş – Jina – Răşinari – Păltiniş, cu o lungime de 177,9 km.

Anul trecut cursa a fost câştigată de Gregor Mühlberger (BORA – hansgrohe), scrie Agerpres.

Adelina Toader
Adelina Toader
Adelina este Redactorul Șef al Ziarului România Liberă din iunie 2021. Adelina are o experiență de peste 8 ani în presa scrisă. Și-a început cariera jurnalistică în grupul de presă Bursa avansând de la poziția de redactor până la cea de Managing Editor. Adelina a scris atât pe domeniul economic, cât și politic- extern. În ultimii ani, Adelina a realizat interviuri cu miniștrii, ambasadori precum și cu antreprenori din diferite domenii.
Cele mai citite

Avertizare de inundații. Cod portocaliu în șase județe și Cod galben în alte 22

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică avertizări hidrologice Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la prânz,...

Victor Negrescu cere PNL și USR o rezoluție scrisă împotriva suspendării președintelui Nicușor Dan

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu (PSD), respinge inițiativa AUR privind suspendarea președintelui Nicușor Dan și solicită partidelor de dreapta să adopte o rezoluție oficială...

Alina Gorghiu: Despre viitorul PNL am aflat de la TV. Critici privind anunțul listelor comune cu USR

Deputatul PNL Alina Gorghiu afirmă că a aflat de la televizor despre decizia privind viitorul Partidului Național Liberal și susține că anunțul referitor la...
Ultima oră
Pe aceeași temă