19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăCulturăIohannis a decis decorarea Muzeului Național Cotroceni

Iohannis a decis decorarea Muzeului Național Cotroceni

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, șeful statului a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea muzeului, acesta fiind prezentat de consilierul prezidenţial George-Vladimir Duhan, în cadrul vernisajului expoziţiei “A fost odată la Cotroceni”.

“Am urmărit cu satisfacţie cum Muzeul Naţional Cotroceni a desfăşurat în ultimii ani programe şi proiecte culturale dedicate tinerilor, care au luminat şi au repoziţionat instituţia dumneavoastră ca una dintre cele mai active în spaţiul cultural bucureştean. Mă bucur că am fost alături de dumneavoastră în aceşti ultimi ani şi am putut organiza împreună cu Administraţia Prezidenţială nenumărate evenimente în care cultura şi educaţia s-au aflat în centrul preocupărilor noastre. Vă felicit pentru tot ceea ce aţi realizat până acum şi, în semn de recunoaştere şi apreciere a întregii activităţi, am decis decorarea Muzeului Naţional Cotroceni cu Ordinul ‘Meritul Cultural’, Categoria F (Promovarea culturii), în grad de Cavaler, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfiinţare”, a transmis preşedintele.

El a adăugat că muzeul este o instituţie “importantă şi reprezentativă”, care “tinde, prin organizare şi prin proiectele sale culturale, să se sincronizeze cu noile tendinţe” din muzeologia contemporană.

“În toţi aceşti ani, Palatul de pe dealul Cotrocenilor a întâmpinat un public din ce în ce mai larg. De la adulţi la copii, de la vizitatori români la cei veniţi din străinătate, cu toţii v-au trecut pragul cu dorinţa de a cunoaşte istoria şi patrimoniul vechiului târg al Bucureştilor, drumul greu, dar şi fascinant pe care l-a parcurs cetatea de scaun a Ţării Româneşti spre Capitala României reîntregite”, se mai arată în mesajul lui Iohannis. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Conferința „ Cultura Calului și Renașterea Hipismului în România după 1989” va încheia reuniunea hipică de excepție de duminică de la Hipodromul Ploiești

A patra reuniune hipică din acest an, de la Hipodromul din Ploiești, va fi una de excepție, în program fiind cinci curse de trap....
Ultima oră
Pe aceeași temă