13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania: Un mort şi zeci de răniţi într-un incendiu la un spital

Germania: Un mort şi zeci de răniţi într-un incendiu la un spital

Dintre persoanele rănite, şapte au suferit arsuri care le puţin viaţa în pericol, în timp ce alte patru sunt rănite grav, a spus un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri. Alte 61 de persoane au avut de suferit din cauză că au inhalat fum, au precizat autorităţile, adăugând că până la 100 de persoane au primit îngrijiri medicale.

Cauza incendiului de la Spitalul Marien, care a fost stins, nu se cunoaşte deocamdată, au mai transmis pompierii, adăugând că nu este clar dacă persoana decedată era un pacient. Incendiul a izbucnit în salonul unui pacient unde a fost găsit cadavrul victimei.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă