7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăPoliticăRovana Plumb este PROPUSĂ COMISAR EUROPEAN PENTRU TRANSPORTURI

Rovana Plumb este PROPUSĂ COMISAR EUROPEAN PENTRU TRANSPORTURI

Consiliul UE a aprobat lista persoanelor nominalizate pentru funcțiile de comisari europeni, unde din partea României este propusă Rovana Plumb, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Rovana Plumb (România) este deputat în Parlamentul European (vicepreședinte al Grupului Socialiștilor și Democraților) și a ocupat, la nivel național, posturile de ministru al mediului și schimbărilor climatice, ministru al muncii, ministru al fondurilor europene, ministru al educației și ministru al transporturilor. Ea se va ocupa de portofoliul Transporturi”, potrivit anunțului președintelui Comisiei Europene.      
Noul colegiu va avea opt vicepreședinți, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (Josep Borrell). Vicepreşedinţii sunt responsabili pentru priorităţile majore cuprinse în orientările politice. Trei vicepreşedinţi executivi vor avea o funcţie dublă. Fiecare dintre ei va fi atât vicepreşedinte responsabil pentru una dintre cele trei teme principale de pe agenda preşedintelui ales, cât şi comisar. Vicepreşedintele executiv Frans Timmermans va coordona activitatea cu privire la Pactul ecologic european. Acesta va gestiona, totodată, politicile climatice, find sprijinit de Direcţia Generală Politici Climatice..  
 
Procedura de desemnare a comisarilor europeni

Candidații pentru portofoliile Comisiei trebuie să treacă printr-o etapă de strictă verificare parlamentară înainte de a-și prelua funcția. Acești comisari desemnați se prezintă în fața  comisiilor parlamentare competente în domeniile de activitate care vor intra în portofoliul lor. Fiecare comisie se reunește apoi pentru a-și întocmi evaluarea privind cunoștințele de specialitate și prestația candidatului, care este transmisă Președintelui Parlamentului European. O evaluare negativă a determinat deja în trecut retragerea unor candidați din proces. Întreaga Comisie, inclusiv președintele Comisiei și Înaltul Reprezentant al Uniunii -pentru afaceri externe și politica de securitate, trebuie să fie apoi supusă unui vot unic de aprobare din partea Parlamentului.
 
Numiri

După ce au primit aprobarea Parlamentului, președintele și comisarii sunt numiţi în mod oficial de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată. În cazul unei modificări substanţiale a portofoliului pe durata mandatului Comisiei, al completării posturilor vacante sau al numirii unui nou comisar după aderarea unui nou stat membru, comisarii în cauză sunt audiaţi din nou în faţa comisiilor competente.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Alegerile din România și provocările economice iminente, analizate de Bloomberg

Analiza Bloomberg despre alegerile din România subliniază că, după o perioadă de creștere economică, țara se află acum într-o situație dificilă din punct de...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă