13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăOp & EdColumnistPlaneta pitică. Oberth. Baba. Tarkovski. Bolero. Sontag. Prima proiecție. Teleenciclopedia.

Planeta pitică. Oberth. Baba. Tarkovski. Bolero. Sontag. Prima proiecție. Teleenciclopedia.

1065. A fost inaugurată Catedrala Westminster din Londra, construită de Eduard Confesorul între 1045 și 1050.

1612. Planeta Pluto este pentru prima dată observată de către Galileo Galilei, dar este catalogată doar ca o stea fixă. Abia peste 234 de ani, această planetă va fi considerată o nouă planetă a sistemului solar. În 2006 a fost „retrogradată” la gardul de planetă pitică.

1805. S-a născut Eftimie Murgu, filolog, filosof, lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească .

1856. S-a născut Woodrow Wilson, al 28-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

1879. Podul Tay din Dundee, Scoția, de aproape 2 mile lungime, la acea vreme cel mai lung pod din lume, s-a prăbușit în timp ce un tren îl traversa, ucigând 75 de oameni. Prăbușirea podului, deschis timp de doar 19 luni, a produs decepții și scepticism în profesia victoriană a ingineriei și în rândul publicului.

1895. În cafeneaua Grand Café din Paris are loc prima proiecţie de film, realizată de fraţii Lumière.

1903. S-a înființat Societatea Numismatică Română.

1903. S-a născut compozitorul Nicolae Kirculescu. Una dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale este Momentul muzical pentru pian și orchestră, generic al emisiunii Teleenciclopedia.

1937. A murit compozitorul Maurice Ravel.

1950. A murit Constantin Karadja, diplomat, jurist, istoric, bibliograf și bibliofil român. La 18 aprilie 2005. a fost declarat de Statul Israel Drept între popoare.

1954. S-a născut actorul american Denzel Washington.

1955. S-a născut activistul chinez Liu Xiaobo, critic literar, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

1957. S-a născut muzicianul Laurențiu Cazan.

1969. S-a născut Linus Torvalds, informatician finlandez, creatorul nucleului de sistem de operare Linux.

1973. Scriitorul rus Alexandr Soljeniţîn publică Arhipelagul Gulag.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Sau chiar mai mult. Cartea lui Baldaev, apărută la Londra, în 2010, are 130. 130 de desene ale unui pictorial devastator despre istoria, particularitățile și teroarea Gulagului încă de la începuturile lui, din 1918. Revista de istorie a BBC scria la apariția cărții lui Baldaev că are cele mai tulburătoare imagini grafice realizate vreodată despre Gulag.

Citește întreg articolul la: Ororile temnițelor sovietice, în desenele unui angajat al NKVD

1986. A murit regizorul rus Andrei Tarkovski („Călăuza”, „Andrei Rubliov”).

1989. A murit savantul sibian Hermann Oberth, unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii.

1997. A murit pictorul Corneliu Baba.

2004. A murit scriitoarea americană Susan Sontag.

2005. A fost lansat satelitul Giove A, destinat testării condiţiilor reale ale tehnologiilor sistemului european de localizare Galileo. Sistemul Galileo, ce va permite Europei să-şi câştige independenţa faţă de celebrul sistem de poziţionare globală (GPS), controlat de americani, riscă, în opinia observatorilor, să ducă, în scurtă vreme, la o noua tensionare a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană. In timp ce ţările europene susţin că au nevoie de un sistem care să le asigure independenţa fata de GPS, Washingtonul consideră că un asemenea sistem ar pune în pericol securitatea naţională a SUA, oferind potenţialilor terorişti un mijloc eficient de a ataca obiective americane.

2007. A murit actrița Clody Bertola.

Citește și:

Iarna: credințe, tradiții și semne nefaste

Sfânta Sofia. Vianu. Kepler. Darwin. FMI. Pasteur. Eiffel. Horia și Cloșca. Ciucurencu.

Valul modern. Tramvaiul cu cai. Veroiu. Mao. Helvétius. Miller. Beatlemania.

Cele mai citite

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă