25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialViorel Hrebenciuc rămâne în detenție, în timp ce fiul său ajunge acasă...

Viorel Hrebenciuc rămâne în detenție, în timp ce fiul său ajunge acasă de sărbători

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc rămâne în detenţie, în timp ce fiul său, Andrei, va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis, luni seară, instanţa supremă, după ce a judecat contestaţiile celor doi faţă de prelungirea măsurilor preventive dispuse în dosarul retrocedării ilegale de păduri, relatează Mediafax.

Prin aceeaşi hotărâre, care este definitivă, au fost respinse contestaţia deputatului Ioan Adam şi cea a lui Gheorghe Paltin Sturdza, astfel că şi aceştia rămân în arest preventiv.

Prelungirea arestării preventive în cazul celor patru a fost decisă tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 18 decembrie, la propunerea procurorilor anticorupţie. Decizia de atunci a fost contestată la aceeaşi instanţă.

În acest dosar a fost preventiv, în 17 decembrie, şi judecătorul Lorand Andras Ordog de la Tribunalul Covasna, acuzat că ar fi luat mită de la Ioan Adam pentru a da o soluţie favorabilă lui Gheorghe Paltin Sturdza. Ordog, ca şi colegul său Gabriel Uţă, era cercetat iniţial în libertate, însă anchetatorii au cerut arestarea sa, date fiind indiciile legate de mită.

Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza le-a cerut judecătorilor Lorand Andras Ordog şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

Potrivit anchetatorilor, începând din aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza și Dan Costin Bengescu, a constituit și coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior și de alte persoane, ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței, pentru a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafață de 43.227 de hectare, dobândit prin hotărârea judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.

În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam şi lui Paltin Sturdza că-i va determina pe funcționarii publici care trebuiau să îl pună în posesie pe Sturdza şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul de 43.227 de hectare – printre care Comisia Județeană de Fond Funciar Bacău, Direcția Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva – să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor sale, bani sau alte foloase, au precizat procurorii.

Hrebenciuc mai este acuzat că, începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită "mesaje obligatorii" directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în acelaşi partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădure.

În dosarul retrocedării sunt urmăriţi penal şi senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă