25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialScandal la Paris, din cauza târgului de Crăciun de pe Champs-Elysees

Scandal la Paris, din cauza târgului de Crăciun de pe Champs-Elysees

Cel mai frumos bulevard din lume, Champs-Elysees, a fost invadat de comercianţi şi chioşcuri unde se prepară mâncăruri prăjite, după ce Primăria din Paris l-a desemnat pe omul de afaceri Marcel Campion să organizeze târgul de Crăciun, comentează Le Point, potrivit Mediafax.

Fumul şi mirosul de "cârnaţi de casă prăjiţi" sunt puternice în zona giratoriului de pe Champs-Elysees. Aceste gherete, care îi afumă pe trecătorii din faţa Teatrului Rond-Point, sunt toate de origine maghiară, ca şi angajaţii lor.

La câţiva metri, pe lângă tonetele de cartofi prăjiţi şi churros, un "brazilian" îi invită pe trecători să intre în cortul său de plastic pentru a degusta specialităţi din ţara sa. "Veniţi, este cald înăuntru", le spune el vizitatorilor târgului de Crăciun.

Însă pe cel mai frumos bulevard din lume, magia Crăciunului este înlocuită de mirosurile puternice de prăjeală, precum şi de bani. "Este îngrozitor. Ni se vorbeşte de târguri de Crăciun, de cabane în care să se promoveze produse locale, dar s-au instalat 40 de corturi care vând totul şi nimic", afirmă Eric Aziere, preşedintele grupului UDI-MoDem din Consiliul local al Parisului.

De fapt, numai 10 la sută dintre comercianţii prezenţi în cadrul târgului de Crăciun promovează produsele franţuzeşti.

Criticii afirmă că de vină este Primăria Parisului, care l-a desemnat pe omul de afaceri Marcel Campion să organizeze târgul de Crăciun şi care, în schimb, oferă 150.000 de euro municipalităţii, precum şi un procentaj din vânzări. Campion este cel care decide cui închiriază "standurile", pentru sume de aproximativ 13.000 de euro pe cinci-şase săptămâni.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă