12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFost şef de serviciu din RATB, judecat pentru favorizarea unor firme. Câți...

Fost şef de serviciu din RATB, judecat pentru favorizarea unor firme. Câți bani a încasat

Fostul şef al Serviciului Logistic din Regia Autonomă de Transporturi Bucureşti (RATB), Radu Viorel Jianu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, trafic de influenţă în formă continuată, după ce ar fi favorizat două firme la vânzarea unor vehicule, în vederea valorificării ca deşeuri, informează Mediafax.

Jianu, aflat sub control judiciar, va fi judecat alături de Marian Brebeanu şi Kiyak Mehmet Gani, asociați și administratori ai unor societăți comerciale la data faptelor, acuzaţi de cumpărare de influenţă în formă continuată şi aflaţi sub aceeaşi măsură preventivă, precizează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, alţi patru administratori ai unor firme – Florian Cociu, Florin Feraru, Virgil Papan şi Vasile Minea, acuzaţi de mărturie mincinoasă.

Potrivit anchetatorilor, în septembrie 2011, în contextul organizării unei licitații pentru vânzarea unor mijloace de transport în vederea valorificării ca deşeuri, Radu Jianu, în calitate de şef al Serviciului Logistic din cadrul Regiei Autonome de Transporturi Bucureşti, le-a cerut lui Marian Brebeanu și Kiyak Mehmet Gani 60.000 de dolari, plătibilă în mai multe tranșe, pentru a interveni pe lângă membrii comisiei de evaluare pentru vânzarea prin negociere directă din cadrul RATB, în scopul atribuirii contractului respectiv către două firme administrate de ultimii doi.

"Acești bani, reprezentând 30 de dolari/tonă de metal, la o cantitate de minimum 2.000 tone de deşeuri, ce urmau să rezulte din valorificarea şi dezmembrarea unui număr de 232 vehicule casate, au fost ceruți de către inculpatul Jianu Radu Viorel pentru ca firmele celorlalți doi inculpați să câștige licitația respectivă. În prealabil, cei doi au stabilit cu inculpatul Jianu Radu Viorel ca acea cantitate de deşeuri, ce urma a fi evidenţiată scriptic, să fie doar de 1.400 tone, restul până la 2.000 tone urmând a fi însuşit de cele două firme câştigătoare", se mai arată în rechizitoriu.

Astfel, mai spun procurorii anticorupţie. în intervalul noiembrie 2011 – mai 2012, în baza înțelegerii inițiale, Jianu a primit, direct sau indirect, printr-un intermediar, 173.000 lei, în patru tranşe de câte 80.000 lei, 33.000 lei, 40.000 lei și 20.000 lei. "Din aceste sume de bani, cel puțin două tranșe au fost date și în considerarea necesității încheierii unui act adițional, la același contract.
Pentru a retrage din casieriile firmelor sumele de bani menționate mai sus, inculpații Brebeanu Marian și Kiyak Mehmet Gani au creat un circuit financiar fictiv, folosindu-se de societățile comerciale administrate în drept de inculpații Cociu Florian, Feraru Florin, Papan Virgil și Minea Vasile, pe care de fapt le controlau tot ei. Cu ocazia audierilor, aceștia din urmă au făcut afirmații mincinoase, precizând că au derulat întotdeauna relaţii comerciale cu caracter real, cu firmele inculpaților Brebeanu Marian și Kiyak Mehmet Gani", se mai precizează în rechizitoriu.

Procurorii au dispus sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile ale lui Radu Jianu și Marian Brebeanu, precum și asupra unor sume de bani ridicate de la Brebeanu şi Kiyak.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.

Cele mai citite

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă