22.4 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialCCR: Măsura controlului judiciar nu este constituțională, pentru că nu este prevăzută...

CCR: Măsura controlului judiciar nu este constituțională, pentru că nu este prevăzută durata ei de aplicare

Măsura preventivă a controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune nu sunt constituționale, întrucât nu este prevăzută durata pentru care pot fi dispuse, anunță Curtea Constuțională, într-un comunicat de presă.

Aceste măsuri încalcă libertatea individuală (art.23 din Constituție), libera circulaţie (art.25) şi viaţa intimă, familială şi privată (art.26), explică CCR.

”În pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că, deşi noul Cod de procedură penală include printre măsurile preventive controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. Or, caracterul excepţional al măsurilor preventive, care implică restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, impune caracterul temporar, limitat în timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a reţinut că normele de procedură penală care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune măsurile preventive ale controlului judiciar şi ale controlului judiciar pe cauţiune pentru perioade nelimitate contravin exigenţelor art.53 din Constituţie”, se arată în comunicatul CCR.

Cele mai citite

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...

România-Olanda în optimi de finală la EURO 2024. Tabloul complet al meciurilor din optimi

S-a decis tabloul complet al optimilor de finală de la EURO 2024. Cu siguranţă, cea mai aşteptată partidă pentru noi este duelul România –...

Speranță pentru agricultori, chiar și în condițiile secetei: un morcov răsare din Ciucă, după negocierile cu Ciolacu

Ilustrație: Marian Avramescu Agricultorii români se plâng de seceta care a acaparat Europa și țara noastră în special, ce le compromite toate culturile. Se întrevede...
Ultima oră
Pe aceeași temă