12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăCîțu, avertisment pentru Nicușor Dan

Cîțu, avertisment pentru Nicușor Dan

“A început această competiţie din punctul meu de vedere nu elegant, cu câteva acuze pentru oameni care şi-au exprimat opţiunea liber, aşa cum fac liberalii, pentru un candidat sau altul, sper că am depăşit acel punct. Sunt alegeri foarte importante, construim o echipă cu care trebuie să ne luăm înapoi electoratul pierdut, nicăieri în ţară nu avem un electorat mai aproape de liberalism. Aici începe totul, este vorba de competiţie, de economie de piaţă, de profesii liberale, de administraţie publică, unde oamenii îşi fac treaba cu performanţă, totul începe la Bucureşti. (…) Vreau să vă întreb din sală câţi dintre dumneavoastră aţi fost întrebaţi onest atunci când s-au făcut acele negocieri pentru primăriile din Bucureşti. Asta înseamnă să lucrezi în echipă, întâi mergem să vorbim cu oamenii noştri şi apoi luăm o decizie. Nu vom mai lua astfel deciziile. Împreună vom lua deciziile şi de aceea îl susţin pe primarul Ciprian Ciucu”, a afirmat Cîţu, la şedinţa Comitetului de coordonare al PNL Bucureşti, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea filialei, candidaţii fiind actualul preşedinte al filialei Violeta Alexandru şi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Premierul a spus că va susţine numai candidaţi liberali la primăriile de sector şi la Primăria Capitalei şi nu va face compromisuri.

“Am spus şi vreau să repet că aceste alegeri sunt despre viitorul PNL – aici suntem în PNL, domnule primar general – despre viitorul PNL în politica din România, despre ce vom face noi în următoarea etapă după 25 septembrie. Eu am spus că vreau să fim cel mai mare partid politic din România. Şi asta înseamnă că vom susţine candidaţi liberali la toate primăriile de sector. Cu tot respectul, domnule primar general, în 2024 voi susţin un candidat liberal la Primăria Generală. Nu vom mai face compromisuri, compromisurile costă. Astăzi, când merg pe stradă în Bucureşti, vine lumea şi mă întreabă de ce nu este tăiată iarba în nu ştiu ce parc. PNL decontează, deşi nu are administraţiile”, a arătat premierul.

Florin Cîţu i-a transmis lui Nicuşor Dan, care şi-a exprimat susţinerea pentru Violeta Alexandru, că nu l-a oprit nimic să se înscrie în PNL.

“Aceste alegeri sunt despre PNL şi eu şi Ciprian puteam să stăm în afară, să fim tehnocraţi, dar am ales să intrăm în politică şi în PNL pentru că suntem liberali. Nimic nu vă oprea, domnule primar general, să intraţi în PNL după ce aţi primit susţinerea PNL. Membrii PNL sunt mândri că sunt membri ai PNL, suntem mândri că suntem membri ai PNL”, a mai spus Cîţu.

Acesta a avut un mesaj şi pentru Ciprian Ciucu.

“Ciprian, te susţin, am lucrat cu tine înainte, am lucrat cu tine în acest an. Sunt aici pentru că vom face o echipă puternică, câştigătoare, împreună cu toţi. Mă aştept de la tine să uneşti Bucureştiul şi împreună vom câştiga Bucureştiul, îl vom reda liberalilor. PNL înainte”, a fost mesajul lui Cîţu. 

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă