19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCum s-au încheiat discuţiile dintre miniştrii Finanţelor din Grecia şi Germania

Cum s-au încheiat discuţiile dintre miniştrii Finanţelor din Grecia şi Germania

Primele discuţii directe dintre oficiali din Grecia şi Germania, după alegerile din statul elen, respectiv miniştrii de Finanţe Yanis Varoufakis şi Wolfgang Schaeuble, au fost tensionate şi s-au încheiat joi fără un acord sau atenuarea diferenţelor de opinie, relatează Bloomberg, citat de Mediafax

Schaeuble a spus că el şi omologul său Yanis Varoufakis "au fost de acord să nu fie de acord", la întâlnirea de la Berlin.

"Nu am fost de acord nici măcar să nu fim de acord, din punctul meu de vedere", a răspuns Varoufakis.

Întâlnirea a avut loc după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să nu mai accepte obligaţiunile guvernamentale elene drept garanţii pentru finanţarea băncilor din această ţară, sporind presiunilea asupra guvernului de la Atena să menţină măsurile de austeritate cerute de Germania.

Citeşte şi: Germania, scrisoare către noul premier al Greciei

Următoarea mişcare aparţine premierului Alexis Tsipras, care a venit la putere cu promisiunea de a renunţa la reducerile de cheltuieli din ultimii cinci ani, aplicate în schimbul finanţării internaţionale de 240 de miliarde de euro primită de Grecia din 2010.

Tsipras a renunţat la cererea de restructurare a datoriilor de 315 miliarde de dolari, echivalente cu 175% din PIB, dar a reluat angajările în sectorul public şi a decis mărirea pensiilor şi salariilor, măsuri care încalcă programul de ajutor.

Varoufakis a spus că măsurile de austeritate fără sfârşit au avut consecinţe nedorite asupra economiei.

"Germania trebuie şi poate fi mândră că a eradicat nazismul, dar există una dintre cele mai crude ironii din istorie, faptul că nazismul îşi arată capul urât în Grecia, care a luptat împotriva acestuia", a afirmat Varoufakis.

Citeşte şi: Sfatul lui Hollande pentru premierul Greciei

Schaeuble a spus că Germania respectă voinţa electoratului din Grecia, dar că trebuie respectată şi dorinţa votanţilor din celelalte state europene.

"Motivele pentru dificultăţile Greciei se află în Grecia, nu în Europa", a insistat ministrul german.

La Atena, Tsipras a spus parlamentarilor partidului său Syriza că guvernul îşi va respecta promisiunile din campanie, care includ încheierea programului de salvare, şi va prezenta propriul program de ieşire din criză.

"Respectăm regulile UE, le vom respecta chiar dacă nu suntem de acord cu ele. Vom respecta regula unui buget primar echilibrat. Dar să fie clar, austeritatea nu este o regulă a Uniunii Europene", a susţinut premierul.

Citeşte şi: Grecia bate la poarta BCE

Schaeuble a criticat anunţul de săptămâna trecută al ministrului elen de Finanţe privind abandonarea actualului program de salvare şi a temperat apelurile oficialilor din Grecia pentru restructurarea datoriilor şi renunţarea la austeritate.

"Nu mi-am putut ascunde scepticismul, în timpul discuţiilor, faţă de unele măsuri anunţate de guvernul grec, dar colegul meu mi-a spus că nu au decis încă. În opinia mea, nu merg în direcţia bună", a apreciat Schaeuble.

Varoufakis a arătat că Grecia caută o sursă de finanţare pentru ca ţara să reziste patru luni, în timp ce negociază "un nou contract" cu restul zonei euro.

"Am stabilit cadrul discuţiilor care ar putea conduce la o nouă abordare, pentru a pune capăt acestei crize care pare fără sfârşit, începută în Grecia şi care s-a extins în restul zonei euro", a afirmat ministrul grec.

Tsipras şi Varoufakis au vizitat şapte ţări în această săptămână, iar solicitările lor au întâmpinat opoziţie, mai ales la Berlin şi Bruxelles, dar cei doi lideri nu şi-au pierdut popularitatea în Grecia, unde în această seară urma să aibă loc o demonstraţie împotriva deciziei BCE privind finanţarea băncilor elene.

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă