18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAngela Merkel: Federaţia Rusă este un element indispensabil pentru securitatea Europei

Angela Merkel: Federaţia Rusă este un element indispensabil pentru securitatea Europei

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că Federaţia Rusă este un element indispensabil pentru securitatea Europei. Cancelarul german a făcut aceste declaraţii la Krzyzowa, în sud-vestul Poloniei, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la reconcilierea istorică între Berlin şi Varşovia,  relatează AFP, preluat de Mediafax.

Reamintind că integritatea teritorială a Ucrainei a fost încălcată de către Rusia, Merkel a subliniat că Germania intenţionează să respecte "principiul solidarităţii" dacă vor exista ameninţări la adresa unor state NATO.

Pe 12 noiembrie 1989, la două zile după căderea Zidului Berlinului, cancelarul german de la acea vreme, Helmut Kohl, s-a întâlnit la Krzyzowa cu premierul polonez din acea perioadă, Tadeusz Mazowiecki.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă