18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialWinterkorn, șeful Volkswagen, ar putea fi înlocuit de foști manageri ai BMW...

Winterkorn, șeful Volkswagen, ar putea fi înlocuit de foști manageri ai BMW sau Mercedes

Martin Winterkorn, CEO Volkswagen Group, a spus că după ce se va retrage, din 2016, șefia grupului ar putea ajunge pe mâinile unor foști manageri de la rivalii BMW sau Daimler AG.

"Decizia privind cine mă va succede nu este una ușoară pentru bordul director", a spus Martin Winterkorn, 67 de ani, pentru un cotidianul german Stern, citat de ANE.

Andreas Renschler, fost membru al bordului director al Daimler și Herbert Diess, fost director de dezvoltare al BMW, se numără printre potențialii succesori ai lui Winterkorn la șefia celui mai mare producător auto german.

Winterkorn își pregătește retragerea prin delegarea atribuțiilor sale, treptat, către alți directori din cadrul grupului. Contractul lui Winterkorn expiră în 2016, iar până atunci ar trebui să fie realizată tranziția la vârful Volkswagen. Atât Renschler, 56 de ani, cât și Diess, de aceeași vârstă, au primit responsabilități o dată cu trecerea la Volkswagen. 

Andreas Renschler a fost adus în cadrul Volkswagen, la data de 1 februarie 2015, ca șef al diviziei de campioane al grupului. De asemenea Herbert Diess îi va călca pe urme lui Winterkorn, după ce, în octombrie, a fost numit CEO al mărcii Volkswagen, funcție deținută până atunci de Winterkorn.

"Ambii colegi (nr. Renschler și Diess) au făcut treabă bună în funcțiile de management ocupate anterior, altfel nu i-am fi angajat", a mai spus Winterkorn. El nu a exclus însă și posibilitatea ca înlocuitorul său să vină din interiorul companiei, dintre managerii mai vechi.

Winterkorn a mai spus că, dacă ar fi fost întrebat în urmă cu patru ani, nu ar fi spus că va continua să fie la vârful Volkswagen până la vârsta de 69 de ani.

Cele mai citite

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

Elisabeta Lipă: “Generaţia de Aur înseamnă pentru mine un model”

Președinta Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat vineri, la stadionul Arcul de Triumf, că Generația de Aur a fotbalului românesc ar trebui...
Ultima oră
Pe aceeași temă