11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăTechCare sunt mizele negocierilor PLR-PC

Care sunt mizele negocierilor PLR-PC

PC și PLR au purtat, în aceste zile, discuții preliminare pentru realizarea unei fuziuni. Tatonările au avut loc în condițiile în care cele două formațiuni au un grup parlamentar comun, iar PLR, condus de Călin Popescu Tăriceanu, nu a reușit să se înscrie la tribunal. PC și PLR au împreună 45 de parlamentari, dar o parte dintre aceștia amenință că vor demisiona dacă se realizează fuziunea. În caz că pierderile vor fi minime, noul partid va juca un rol important pe scena politică, fiind al patrulea ca număr de parlamentari. În situaţia unor dezertări masive, nemulțumiții vor trece în tabăra Opoziției, sprijinind moțiunea de cenzură a PNL.

Citește și: Ce spune Călin Popescu Tăriceanu despre fuziunea cu PC

Potrivit liderului PC, Daniel Constantin, discuția decisivă va avea loc peste două săptămâni. El a estimat că șansele de realizare a proiectului sunt foarte mari. Noua formulă de conducere ar urma să fie asigurată de către doi co-președinți: Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu. Alegerile pentru conducerea centrală a noului partid vor avea loc la 1 ianuarie 2017.

Citește și: Daniel Constantin: Sunt într-o situație ireconciliabilă cu Dan Voiculescu

Prin fuziune, PC ar urma să își schimbe denumirea și sigla, iar în teritoriu să se unească cu filialele PLR. De asemenea, Daniel Constantin a susținut că partidul nou-creat va merge singur în alegeri. ”Este nevoie de un al treilea pol politic în România, pe lângă PSD și PNL”, a explicat Daniel Constantin. Tăriceanu s-a arătat mai rezervat în declarații, afirmând că sunt discuții cu PC, dar încă nu o negociere, pentru realizarea unei fuziuni cu PLR, existând și la PC “dorința de a analiza această formulă”. Acesta a precizat că este normal ca fiecare dintre cele două partide să analizeze întâi în plan intern, „să sondeze terenul, să vadă care este sau nu disponibilitatea pentru un asemenea proiect polic”.

Perspectiva fuziunii nu este acceptată de toți liderii PC. La reuniunea de ieri a conservatorilor, senatorii Dumitru Pelican și Cristiana Anghel s-au opus acestui proiect, amenințând cu demisia din PC, dacă se va ajunge la fuziune cu partidul lui Tăriceanu. De la ședință au absentat o serie de oponenți ai proiectului, precum primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, fostul ministru Maria Grapini sau Ilie Năstase. În urma acestor tensiuni, este posibil ca o parte dintre parlamentarii PC nemulțumiți să demisioneze din partid și să sprijine moțiunea de cenzură inițiată de PNL. De asemenea, și în PLR există parlamentari care ar putea părăsi partidul pentru a reveni în PNL, reclamând dezacorduri în legătură cu fuziunea.    

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

O anvelopă a unui avion Boeing 737 a explodat la aterizarea pe un aeroport din sudul Turciei

O anvelopă din faţă a unui avion Boeing 737 al Corendon Airlines a explodat joi la aterizare pe un aeroport din sudul Turciei, a...

Biden, dialog cu Iohannis – filmul mut continuă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Iohannis a anunțat că a avut o discuție relativ scurtă cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden. Cei doi...

Simona Bucura-Oprescu a discutat cu omologul spaniol despre acordarea dublei cetăţenii pentru românii din Spania

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a discutat joi, la Madrid, cu vicepremierul şi ministrul Muncii şi Economiei Sociale din Spania, Yolanda Diaz Perez, despre cooperarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă