15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSUA și-a închis temporar ambasada la Ottawa după atacurile armate din Parlamentul...

SUA și-a închis temporar ambasada la Ottawa după atacurile armate din Parlamentul canadian

SUA și-a închis temporar ambasada la Ottawa după atacurile armate din Parlamentul canadian, întrucât instituția se află la numai câteva sute de metri distanță, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf.

"Ambasada de la Ottawa a fost închisă temporar, iar deplasările personalului diplomatic au fost restricţionate", a declarat Harf, potrivit Mediafax.

În acest context, armata americană a anunţat că a consolidat măsurile de securitate la cimitirul militar naţional din Arlington, în suburbia Washingtonului.

Ambasada Rusiei la Ottawa, de asemenea, situată în apropiere de Parlamentul canadian, va rămâne deschisă, potrivit unui oficial citat de RIA Novosti.

"Ambasada a consolidat măsurile de securitate, însă activitatea sa nu va fi afectată de aceste incidente. Nu intenţionăm să închidem temporar reprezentanţa", a declarat diplomatul rus Kirill Kalinin.

Cel puţin două persoane – un militar canadian şi un presupus terorist – au fost ucise în cursul unor atacuri armate comise miercuri la Ottawa. Persoane înarmate au deschis focul la Memorialul naţional de război, la sediul Parlamentului şi în centrul comercial Rideau. Un militar a fost grav rănit în atacul de la Memorial, murind ulterior la spital. Un presupus atacator a murit în schimbul de focuri cu poliţia, la Parlament.

Autorităţile caută mai mulţi indivizi înarmaţi şi este analizată ipoteza unui atac terorist islamist, mai scrie Mediafax.

Preşedintele american Barack Obama a condamnat "atacurile scandaloase" ale căror ţintă a fost Canada, iar premierul canadian Stephen Harper a calificat aceste atacuri drept "josnice".

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Atacurile asupra libertății presei, la nivel mondial, s-au intensificat. Siguranța jurnaliștilor în România, motiv de îngrijorare

Atacurile politice asupra libertăţii presei, inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării s-au intensificat în mod semnificativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă