18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăLifestyleConsiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ameninţa cu sancţiuni după incidentele de...

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ameninţa cu sancţiuni după incidentele de la Steaua- Astra

Asztalos Csaba Ferenc, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a declarat, azi,  că în cazul în care FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare de la partida Steaua-Astra, atunci instituţia pe care o conduce va aplica pedepse celor două foruri.

"Ieri, la meciul dintre Astra şi Steaua au fost incidente antimaghiare. Nu au fost discutate în consiliu pentru că este treaba Federaţiei Române de Fotbal să aplice sancţiuni. Dar dacă nu o vor face, îi vom sancţiona noi pe ei. Şi aceste incidente au fost la un meci, Steaua – Astra, în care nu a fost implicată CFR Cluj, echipă la ale cărei meciuri au loc astfel de manifestări. Dacă federaţia şi Liga Profesionistă de Fotbal nu vor lua măsuri vom sancţiona cele două entităţi, pentru că ei fac business în sportul ăsta. Şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă", a declarat Asztalos, potrivit Mediafax.

În repriza a doua a partidei Steaua – Astra Giurgiu, din cadrul etapei a IX-a a Ligii I, fanii stelişti de la Peluza Sud au aprins mai multe torţe în culorile roşu, galben şi albastru şi au scandat trivialităţi la adresa maghiarilor şi Ungariei.

În mai puţin de două săptămâni, România şi Ungaria vor disputa un meci pe Arena Naţională, în preliminariile Euro-2016.

 

Cele mai citite

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...
Ultima oră
Pe aceeași temă