20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăLifestyleLicitaţia pentru atribuirea drepturilor de televizare a unor partide din Cupa României...

Licitaţia pentru atribuirea drepturilor de televizare a unor partide din Cupa României va fi organizată mâine

Licitaţia de atribuire a drepturilor de televizare pentru meciurile din Cupa României- care vor fi televizate- este programată mâine, fiind organizată de Compania Sport Evolution Group, partener al Federaţiei Române de Fotbal.

Meciurile ale căror drepturi de transmisie în direct sunt scoase la licitaţie au fost împărţite în două pachete. Primul pachet este compus din patru meciuri: opţiunile 5 şi 6 atât din şaisprezecimile de finală, cât şi din optimile de finală. Al doilea pachet este compus din 12 meciuri: opţiunile 7-16 din şaisprezecimile de finală şi opţiunile 7 şi 8 din optimile de finală.

Totodată, sunt scoase la licitaţie şi pachete cu drepturile radio, drepturile internet şi drepturile de telefonie mobilă ale meciurilor din Cupa României şi Supercupa României începând cu faza şaisprezecimilor de finală.

Conform comunicatului, SEG îi invită pe cei interesaţi să depună oferte pentru achiziţionarea pachetelor ce conţin drepturi media, la sediul său din strada Popa Tatu, numărul 18, sector 1, Bucureşti, până la data de 19 septembrie, ora 11.00. Deschiderea ofertelor va avea loc la 19 septembrie, ora 12.00.

În situaţia în care se va depune mai mult de o ofertă pentru un pachet, la data şi ora deschiderii ofertelor se va organiza o licitaţie deschisă cu strigare pentru desemnarea ofertantului câştigător.

Ofertele trebuie exprimate în euro, exclusiv TVA, anunţă SEG, scrie Mediafax.

Partidele din şaisprezecimile de finală ale Cupei României  se vor disputa la 24 septembrie.

 

Cele mai citite

O persoană a fost reținută la Constanța. DIICOT transmite că a comercializat diferite cantități de cocaină

La data de 1 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au decis reținerea...

VIDEO. Peste 200 de persoane arestate în Turcia, la Istanbul

Miercuri, poliția turcă a efectuat arestarea a 210 persoane care se adunaseră pentru a marca Ziua Muncii la Istanbul, conform declarațiilor ministrului de interne...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă