14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialUn bucureştean s-a înjunghiat, după care și-a dat foc la casă

Un bucureştean s-a înjunghiat, după care și-a dat foc la casă

Un bucureştean despre care se cunoștea că avea afecţiuni psihice s-a înjunghiat în propria locuinţă, pe care apoi a incendiat-o. Bărbatul a murit după ce paramendicii l-au transportat la spital, relatează Mediafax

Bărbatul în vârstă de 49 de ani locuia în sectorul 1.

Marţi, în jurul orei 15.00, el a început să facă scandal în locuinţa lui, s-a înjunghiat în abdomen iar apoi şi-a dat foc la casă, potrivit unor surse din poliție. 

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, solicitaţi la faţa locului, au stins focul, care arsese parţial dormitorul bărbatului, şi l-au resuscitat pe acesta.

El a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde însă a decedat, au mai spus sursele citate.

O anchetă a fost deschisă în acest caz de Biroul Morţi Suspecte din cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei.

Cele mai citite

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă