Când vorbim despre sănătate, putem observa atitudini opuse în ceea ce privește metodele de vindecare. Unii apelează exclusiv la medicină și la tratamentele clasice, alții se opun medicinii convenționale și caută metode și tehnici de tămăduire „naturală“, informându-se din cărțile cu specific și apelând numai la terapeuți alternativi.
Într-o a treia categorie intră persoanele care se tratează ”acasă”. Sună o bunică ori o vecină trecută prin viață pentru sfaturi, citesc rubrici cu tratamente pe bază de muștar, varză sau își aplică ventuze. Cumpără medicamente ”sigure” după ce le-au văzut pe la televizor în reclame. Sunt aceia care nu ”se caută pe la doctor” și se tratează ”după ureche”, după principiul ”știu eu mai bine ce trebuie să fac”. În consecință, combină medicamente fără prescripție medicală cu remediile de tip naturist (ceaiuri, tincturi pe bază de plante etc.). Și unii, și alții ignoră în aceeași măsură efectele adverse.
Clasic vs alternativ
Cauza atitudinilor de mai sus este simplă. Atât timp cât medicina clasică va pusă în ”opoziție” cu cea alternativă, oamenii tind să fie adepții uneia dintre tabere. Ideal ar fi ca cele două ”instituții” să nu se mai confrunte, ci să se completeze. Unde e cazul, evident! Multe dintre tratamentele alternative sunt puse la îndoială (mai mult sau mai puțin) de către oamenii de știință, aceștia considerând că atenuarea simptomelor și tratarea anumitor afecțiuni sunt rezultatul mai degrabă al efectului placebo în terapiile care folosesc cristale, arome, picături Bach, magneți etc. Invers, alternativii îi acuză pe doctori de tratamentele ”mecaniciste”, de faptul că neagă latura psihică și spirituală a suferinței omenești, că fac abuz când prescriu medicamente sintetice.
La o primă vedere, pare îngrijorător, dar lucrurile nu sunt chiar așa de negre. Zona care ”împacă” cel mai bine medicina clasică cu cea alternativă este cea a remediilor provenite din plante. Medicina recunoaște, evident pe baza cercetărilor și testărilor, faptul că plantele, datorită substanțelor chimice active din punct de vedere farmacologic, pot fi de real ajutor. O să îmi spuneți, și pe bună dreptate, că eficacitatea plantelor a fost dovedită cu mult înainte de descoperirile științifice, pentru că oamenii le-au experimentat empiric încă din cele mai vechi timpuri, tămăduitorii tribali fiind furnizori de leacuri. Însă, au avut și mult de suferit de pe urma necunoașterii de atunci, având în vedere că unele plante sunt toxice, chiar letale pentru organism. Fiecare generație de vraci și șamani a acumulat treptat cunoștințe suplimentare despre plante, așa încât medicina bazată pe ele a devenit un sistem din ce în ce mai eficient de îngrijire a sănătății. Așadar, există un consens: farmacologia modernă a evoluat imens de la tradiția tratării cu ajutorul plantelor.
Conform unor specialiști neurologi, 95% dintre analgezicele folosite în prezent se bazează fie pe opiu (substanță extrasă dintr-o specie de mac), fie pe aspirină (care are ca ingredient activ salicinul provenit din scoarța de salcie). De asemenea, multe medicamente moderne anticancer au la bază substanțe provenite din plante.
Diferența între medicamente și plante
Medicina clasică identifică ingredientul activ din fiecare plantă și îl izolează, încercând să evalueze impactul tratamentului asupra pacienților, pentru a afla care extracte din plante sunt sigure și eficiente și care anume sunt periculoase sau nefolositoare (englezescul drug – medicament – vine din cuvântul suedez druug, care înseamnă plantă uscată). Fitoterapia, pe de altă parte, pune accentul pe folosirea plantei întregi ori unei părți întregi din aceasta, datorită combinației de substanțe chimice care acționează între ele, fiecare substanță întărind efectul celeilalte.
Astfel, consideră fitoterapeuții, planta devine leacul ideal pentru prevenirea și tratarea bolilor. În această ramură, plantele sunt cunoscute ca plante medicinale (anghinarea, coada-calului, pelinul, sunătoarea, tătăneasa etc.). Aceste substanțe chimice introduse în organism sau aplicate pe suprafața corpului acționează asupra celulelor, țesuturilor, organelor organismului, inducând efecte în conformitate cu proprietățile lor. De exemplu: frunzele de mentă conțin uleiuri volatile, polifenoli, taninuri și flavonoide. Taninurile explică efectul antidiareic, flavonoizii stimulează producerea de bilă, au un efect antispastic și favorizează evacuarea bilei, polifenolii (antioxidanți naturali) luptă împotriva radicalilor liberi, încetinind îmbătrânirea.
E important să știți că înainte de a începe un tratament, fie medicamentos clasic, fie vegetal, e foarte important să vă asigurați că remediile au cât mai puține efecte adverse, să citiți compoziția lor, concentrația principiilor active, modul de preparare și administrare. Cu cât combinați mai multe plante, cu atât este mai mare probabilitatea efectelor nocive! Este indicat să anunțați medicul că dincolo de tratamentul clasic prescris aveți intenția să luați și remedii naturiste. Acesta vă poate ghida, pentru că de multe ori, chiar dacă plantele respective au efecte benefice, interacțiunea cu alte medicamente poate fi nocivă.
Monica Micleușanu este consilier nutriționist, masterand în Psihanaliză
