31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSportFOTO. Mesajul președintelui Iohannis de Ziua Europei. Care sunt prioritățile României în...

FOTO. Mesajul președintelui Iohannis de Ziua Europei. Care sunt prioritățile României în UE

Președintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, într-un mesaj de Ziua Europei, că procesul de aderare a României la Uniunea Europeană nu este finalizat încă, din cauză că țara noastră nu face parte din Spațiul Schegen. Totuși, a apreciat șeful statului, vom face paşi semnificativi pentru a deveni membri ai Spaţiului Schengen.

Președintele a mai amintit și despre aderarea la zona euro, care este ”cel mai important proiect de țară după aderarea României la Uniunea Europeană”.

”Puține zile din calendar au darul de a vorbi deopotrivă despre trecut, prezent și viitor. Puține zile sunt încărcate în egală măsură de amintirea unor evenimente dureroase din istorie, dar și de speranță. 9 mai este o asemenea zi. Mă bucur că avem ocazia de a o celebra împreună și vă mulțumesc că sunteți aici. Marcăm Ziua Europei, dar şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Această zi este, însă, una aparte și pentru că se împlinesc 138 de ani de la momentul proclamării independenţei de stat a României, obţinută cu jertfa a mii de români. Toate acestea se cuvin a fi amintite și onorate astăzi”, și-a început șeful statului discursul.

Klaus Iohannis a subliniat că, ”în fața provocărilor de securitate trebuie să fim solidari. În fața xenofobiei și extremismului să fim uniți pentru apărarea drepturilor și libertăților, a valorilor toleranței și incluziunii, a unității în diversitate care exprimă cel mai bine esența Uniunii Europene. În fața scepticismului și îndoielii, să fim curajoși în a continua și consolida procesul de integrare europeană și de extindere. În fața dificultăților economice, să răspundem prin soluții comune și instituții eficiente. Avem nevoie de o Uniune Economică şi Monetară puternică, cu o Uniune Bancară funcţională. Avem nevoie de o Piaţă Internă fără bariere. Și de o Uniune a Energiei care să ne asigure securitatea energetică. Trebuie să consolidăm Spaţiul Schengen ca singură opţiune viabilă pentru siguranţa cetăţenilor noştri. Trebuie să continuăm extinderea Uniunii pentru că astfel vom deveni mai puternici”.

În cele din urmă, Iohannis a arătat că România este un stat ”profund ataşat valorilor care definesc Uniunea Europeană și un puternic susţinător al adâncirii procesului de integrare europeană”, însă că procesul de integrare nu este finalizat.

”Am convingerea că, în scurt timp, vom face paşi semnificativi pentru a deveni membri ai Spaţiului Schengen. Adoptarea monedei unice euro reprezintă, fără îndoială, cel mai important proiect de țară după aderarea României la Uniunea Europeană. Aderarea la zona euro impune, însă, o pregătire serioasă și un efort susținut și bine coordonat în următorii ani din partea tuturor actorilor relevanţi – politici, guvernamentali, bancari. Sunt convins că, în acest fel, vom putea să îndeplinim acest angajament și să răspundem aşteptărilor pe care românii le au. În final, doresc să urez cetăţenilor români şi tuturor cetăţenilor europeni, la mulţi ani! La mulţi ani, Europa!”, și-a încheiat șeful statului discursul.

Cele mai citite

Cele nouă puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează SIPRI

Cele nouă țări recunoscute ca fiind puteri nucleare își dezvoltă arsenalul, avertizează Institutul Internațional de la Stockholm pentru Cercetări în domeniul Păcii (Stockholm International...

Radu Mihaiu, despre alegerile din Sectorul 2: Există secții unde lipsesc voturi, există secții unde se regăsesc voturi în plus

Primarul Radu Mihaiu atrage atenția că, după alegerile din Sectorul 2, "există secții unde lipsesc voturi, dar și mai grav, există secții unde se...

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor de citire a contoarelor de energie electrică din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile trucări ale unor licitaţii publice organizate de unele autorităţi/entităţi contractante pentru atribuirea contractelor de servicii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă