20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialMedici Fără Frontiere avertizează despre extinderea epidemiei de Ebola

Medici Fără Frontiere avertizează despre extinderea epidemiei de Ebola

Organizația Medecins sans frontieres (MSF) a arătat că epidemia de Ebola "se extinde, iar (situaţia) se deteriorează mai rapid decât capacitatea noastră de a-i face faţă", informează AFP, conform Mediafax.

"Avem o lipsă totală de infrastructuri", a afirmat Joanne Liu, directoarea organizaţiei , apreciind că "dacă nu se stabilizează situaţia în Liberia, nu se va stabiliza niciodată regiunea".

Epidemia de Ebola din Africa de Vest va dura cel puţin şase luni, a adăugat Liu.

"Nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Trebuie să elaborăm o nouă strategie, Ebola nu se mai limitează la câteva sate, ea se propagă într-un oraş cu 1,3 milioane de locuitori, Monrovia", a explicat directoarea MSF, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Ea a adăugat că există în prezent "un climat de teamă generală, ca pe timp de război", în regiunea afectată de la frontierele statelor Guineea, Sierra Leone şi Liberia. "Teama nu este cel mai bun comportament", a precizat Joanne Liu.

"Oamenii nu au încredere în centrele de sănătate. Capacităţile de monitorizare a celor care intră în contact cu bolnavii sunt insuficiente", a afirmat ea. Liu a dat exemplul localităţii Kailahun, din Sierra Leone, unde trebuie monitorizate 2.000 de persoane care au intrat în contact cu bolnavi de Ebola, în timp ce personalul nu este suficient decât pentru a monitoriza 250.

Joanne Liu a făcut apel la o coordonare internaţionată sporită, sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). "Toate Guvernele trebuie să se mobilizeze. Trebuie să o facem acum dacă vrem să controlăm această epidemie", a mai spus directoarea MSF.

Organizaţia Medecins sans frontieres este prezentă în cele trei ţări cele mai afectate: Guineea, Liberia şi Sierra Leone, cu un total de 692 de persoane, dintre care 72 sunt expatriate.

Ebola a provocat moartea a 1.069 de persoane în aceste trei ţări şi în Nigeria, conform celui mai recent bilanţ al OMS.

Cele mai citite

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat joi că Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, el precizând că sunt alegeri într-un singur...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

SMIS, stăpâna consultanței mascate în învățământ! Scrie proiecte gratuite și vinde logouri supravaluate

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL au explodat în 2023 după ce a pus mâna pe zeci de contracte de...
Ultima oră
Pe aceeași temă