12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialO avocată din baroul Vaslui, trimisă în judecată după ce şi-a ajutat...

O avocată din baroul Vaslui, trimisă în judecată după ce şi-a ajutat iubitul INTERLOP

Procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatei în baroul Vaslui, Mihaela Scafaru, şi a altor două persoane pentru că a ajutat la introducerea de telefoane mobile şi alcool în penitenciarul Iaşi.

Astfel, Mihaela Scafaru şi Aurel Craiu sunt trimişi în judecată pentru complicitate la dare de mită şi complicitate la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de Internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar. 

De asemenea, Florin Rotariu, un cunoscut interlop, zic şi Cap de Porc, deținut în Penitenciarul Iași, este acuzat de dare de mită în formă continuată și instigare la introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de Internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, pentru a fi folosite de către deţinuţi. 

Procurorii au descoperit că la data de 23 aprilie 2015, Rotariu a promis suma de 1.000 euro  unui agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului Iași, pentru ca acesta din urmă să introducă în penitenciar,  opt telefoane mobile, un încărcător de telefon și alcool. Întrucât acestea sunt interzise în penitenciar, urmau să disimulate în produse alimentare.

Scafaru Mihaela, la data de 26 aprilie 2015, după ce s-a înţeles cu Florin Rotariu Florin, care este concubinul ei, i-a dat lui Aurel Craiu 1.000 euro și bunurile menționate mai sus, în scopul înmânării acestora agentului de penitenciar, în numele lui Rotariu, lucru care s-a și întâmplat în cursul aceleiași zile.

Ulterior, în cursul zilei de 27 aprilie 2015, bunurile respective au ajuns în posesia deţinutului. 

Procurorii anticorupţie au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 1.000 de euro şi asupra bunurilor mobile identificate asupra Florin Rotariu (8 telefoane mobile), cu ocazia constatării infracțiunii flagrante.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă