12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportIohannis vrea să se consulte cu partidele politice privind aderarea României la...

Iohannis vrea să se consulte cu partidele politice privind aderarea României la Zona Euro

Președintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că va organiza consultări cu partidele politice, pentru identificarea unui consens politic național privind aderarea României la zona euro, informează Administraţia Prezidenţială.

“Un asemenea consens va permite adoptarea unei strategii naționale de trecere la euro și a unui calendar riguros de măsuri economice, monetare, legislative și instituționale, care să asigure României un parcurs economic stabil și predictibil”, se precizează în comunicat.

Citeşte şi: Iohannis s-a întâlnit cu Ponta la Cotroceni. Subiectul discuţiilor: aderarea la Zona Euro

Subiectul a fost dezbătut în cadrul întâlnirii dintre şeful statului, premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În urma discuţiilor oficialii au decis şi înființarea unui Comitet de Coordonare a procesului de adoptare a monedei comune, care să asigure proiectarea, coordonarea și monitorizarea etapelor și responsabilităților implicate pentru atingerea acestui obiectiv, mai arată sursa citată.

 

Cele mai citite

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă