11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialCum comentează Tăriceanu sentința în cazul lui Voiculescu

Cum comentează Tăriceanu sentința în cazul lui Voiculescu

Liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă că a luat act de sentința formulată în dosarul ICA şi că nu se poate pronunța pe fondul acestei probleme, dar menționează că va lupta pentru libertatea presei și se va opune oricăror abuzuri împotriva instituțiilor de presă.

„Am luat astăzi act de sentința formulată de către judecătorii Curții de Apel București în cazul în care este implicat și domnul Dan Voiculescu. În calitate de politician nu mă pot pronunța pe fondul acestei probleme. Consider însă că orice cetățean al României trebuie să beneficieze de o împărțire echitabilă a justiției. Am avut de a face cu un caz controversat în urma căruia rămân încă multe întrebări fără răspuns. Indiferent cum se numește persoana implicată într-un caz, trebuie să beneficieze de aplicarea și respectarea legii, fără justiție televizată, fără linșare publică", arată Călin Popescu Tăriceanu, în comunicatul transmis vineri de PLR.

Potrivit lui Tăriceanu, "tot procesul a fost extrem de public, ceea ce întotdeauna poate să creeze denaturări ale percepției".

"Justiția ar trebui să nu se lase influențată de presiuni din partea opiniei publice în formularea unei sentințe. Totodată, justiția nu are rolul de a da exemple opiniei publice, de a satisface orgolii de orice natură sau de a aduce pacea socială, ci de a oferi oricărui cetățean dreptate şi tratament egal în faţa legii", mai spune el.

Tăriceanu menţionează totodată că va lupta pentru libertatea presei și se va opune oricăror abuzuri menite să închidă sau să îngrădească instituțiile de presă.

"Ca om politic, indiferent ce funcție voi ocupa, voi lupta pentru libertatea presei și mă voi opune oricăror abuzuri menite să închidă sau să îngrădească instituțiile de presă. Din punctul meu de vedere, este necesară respectarea libertății de exprimare și asigurarea unui cadru lipsit de orice restrângere în care mass-media să își desfășoare activitatea. Jurnaliștii de la Antena 3, afectați de urmările acestui caz, trebuie să continue să își desfășoare activitatea cu profesionalism și responsabilitate, pentru a păstra prestigiul instituției și pentru a transcende peste aceste clipe neplăcute. Voi fi foarte atent la ceea ce urmează și care vor fi consecințele acestui proces", mai spune Tăriceanu.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv, vineri, la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), potrivit deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti. Curtea de Apel a mai decis ca sediul posturilor Antena şi cel al grupului de firme Grivco să fie confiscate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă