18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialSMURD este pregătit de caniculă

SMURD este pregătit de caniculă

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat, iar celelalte echipe de intervenţie vor acționa pentru limitarea efectelor produse de aceste schimbări ale vremii. 

Specialiștii ISU spun că este necesar ca persoanele vârstnice, copiii și bolnavii cu afecțiuni cronice, cardiace și respiratorii, să evite deplasările în aer liber, între orele 11.00 – 19.00, dar și locurile aglomerate. În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbracăminte subțire, preferabil din țesături naturale și în culori deschise). Se recomandă creșterea consumului de lichide la 2–4 litri pe zi și evitarea alimentației bogată în grăsimi, în special de grăsimi animale, precum și reducerea consumului de cafea și se va evita consumul de băuturi alcoolice.

De asemenea, în vederea evitării producerii de incendii care pot pune în pericol viaţa oamenilor, bunurile materiale şi mediul, Serviciul Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, recomandă respectarea unor reguli şi măsuri de prevenire şi protecţie. Printre acestea se numără intensificarea numărului de acţiuni preventive, desfăşurate de către serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, constituite la nivelul unităţii administrativ – teritoriale şi asigurarea rezervelor de apă necesare intervenţiei în caz de incendiu, asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune și supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul. De asemenea, reprezentanții ISU atrag atenția că în perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.

Cele mai citite

SMIS, stăpâna consultanței mascate în învățământ! Scrie proiecte gratuite și vinde logouri supravaluate

Afacerile și profitul companiei Structural Management Innovative System SRL au explodat în 2023 după ce a pus mâna pe zeci de contracte de...

Tarom este salvat. Compania primește 100 de milioane de euro, aprobate de Comisia Europeană

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi validarea ajutorului de stat pentru compania aeriană Tarom. Este vorba de aproape 100 de milioane de euro, aprobaţi...

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă