După ce Rusia a anunțat că suspendă importurile de carne de vită din România, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a precizat că aceste importuri nici nu au loc, conform Mediafax.
”Referitor la ştirea conform căreia Autoritatea federală sanitar veterinară din Rusia (Rosselhoznadzor) informează ca a suspendat, începând de miercuri, importurile de carne de vacă şi bovine vii din România, ANSVSA precizează că România nu are relaţii comerciale de acest gen cu Federaţia Rusă. România nu exportă bovine, carne de bovine şi produse din carne de bovine în Federaţia Rusă”, arată Autoritatea Sanitar-Veterinară.
Începând cu anul 1995, în România nu a fost înregistrat nici un caz de formă clasică sau atipică de Encefalopatie Spongiformă Bovină (ESB), până la recenta depistare a unui caz izolat.
"Forma atipică de ESB depistată în ţara noastră este un caz izolat şi nu o epidemie. Autorităţile romane investighează în acest moment condiţiile în care acest caz a apărut şi informează în permanenţă organizaţiile internaţionale în domeniu. Organizaţia Mondiale a Sănătăţii Animalelor (OIE), a acordat Romaniei în luna iunie a acestui an, certificatul prin care i se recunoaşte statutul de ţară cu risc neglijabil pentru ESB", se arată în comunicatul ANSVSA.
Romania a efectuat, în ultimii 19 ani, 2.905 teste histopatologice şi a analizat 868.246 de probe, toate cu rezultate negative, pentru supravegherea ESB, mai spus reprezentanţii autorităţii.
Autoritatea sanitar-veterinară rusă (Roselhoznadzor) a mai dispus, în 1 iulie, interzicerea importurilor de bovine, carne de vită şi produse derivate din România, din cauza "encefalopatiei spongiforme bovine" (boala vacii nebune), informa atunci agenţia Itar-Tas.
Preşedintele ANSVSA Vladimir Mănăstireanu a declarat atunci, pentru Mediafax, că există o suspiciune de "caz atipic" depistat la o carcasă, nefiind însă cunoscută provenienţa animalului.
Laboratorul de specialitate din Marea Britanie a confirmat, în urma analizelor, forma atipică de encefalopatie spongiformă bovină pentru proba recoltată, la sfârşitul lunii aprilie, de la o vacă sacrificată într-un abator autorizat, a anunţat, pe 2 iulie, ANSVSA, precizând că acesta este un caz izolat în România.