10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialModificările la Legea Educației, definitivate la finele anului

Modificările la Legea Educației, definitivate la finele anului

Ministrul Educației, Sorin  Câmpeanu, a anunțat că varianta de proiect a Legii Educației este lansată în dezbatere publică, iar varianta finală ar putea fi votată în Parlament până la sfârșitul anului. Ministrul Educaţiei a precizat că modificările propuse la Legea Educaţiei au „o oarecare vechime”, aflându-se deja pe agenda Parlamentului.

Câmpeanu a arătat că nu vrea să se antepronunțe în legătură cu varianta proiectului, dar a apreciat că este vorba de un document ce “va putea să rămână până la final într-o proporție de 90, 80, 70, 60, 50, 40 la sută“. Potrivit uneia dintre variantele proiectului de modificare a Legii Educaţiei care a stârnit polemici, pentru admiterea în învăţământul liceal este necesară promovarea evaluării naţionale de la finalul clasei a VIII-a.

Admiterea la liceu sau la şcoala profesională se realizează prin concurs, în baza fişelor de opţiuni individuale depuse de candidaţi la înscriere. Fişa cuprinde opţiuni din oferta luând în calcul portofoliul educaţional, cu o pondere de 20%, media probelor scrise ale evaluării naţionale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 30%, şi nota obţinută la proba de admitere, cu o pondere de 50%, conform proiectului. În document se mai arată că, în cazul în care, la un liceu, numărul candidaţilor la un profil, potrivit primei opţiuni, este mai mare decât numărul locurilor oferite, liceul organizează, pentru acel profil, o probă de admitere. 

În prezent, admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Naţională, la limba română, matematică şi limba maternă. În opinia ministrului Câmpeanu, nu este normal să existe şi evaluare naţională, şi examen de admitere în liceu.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă